DIICOT și DNA întârzie să motiveze apelul Dosarul fostului comandant al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, ”plimbat” între Parchete
DIICOT și DNA întârzie să motiveze apelul Dosarul fostului comandant al BCCO Alba Iulia, Traian Berbeceanu, ”plimbat” între Parchete
Dosarul în care fostul comandant al BCCO Alba Iulia, comisarul șef Traian Berbeceanu, a fost achitat, iar doi foști procurori de la DIICOT și un polițist au primit condamnări cu executare este în ”stand-by” de mai bine de un an de zile. În urmă cu trei luni, instanța de fond de la ÎCCJ a finalizat motivarea, iar de atunci cele două structuri de Parchet implicate în dosar (DIICOT și DNA) se ”chinuie” să motiveze apelul declarat împotriva primei decizii.
Potrivit reprezentanților Direcției Naționale Anticorupție, dosarul se află încă la DIICOT. „Motivarea trebuie să o facă întâi cei de la DIICOT, după care trebuie să ne trimită nouă dosarul, având în vedere că dosarele au fost reunite. Inițial au fost două dosare, după care s-au reunit. După ce termină ei motivarea, o vom face și noi”, a declarat responsabilul cu presa, de la Biroul de presă al DNA.
Purtătorul de cuvânt al DIICOT confirmă că dosarul se află încă la ei, dar nu poate preciza cât va mai dura până când procurorii vor scrie motivarea. ”DIICOT încă nu a făcut motivarea apelului în acest dosar. Nu știu cât mai durează, dar mult nu cred”, spune purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime.
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ, instanță care judecă acest dosar, explică care este traseul dosarului: ”Dosarul pleacă cu totul de la noi, se duce la Parchete, iar ei, după ce își motivează apelul, ne trimit dosarul înapoi, la Secția Penală. Secția Penală îl trimite apoi la completul de 5 judecători, unde se stabilește termen”. Prin urmare, un prim termen al dosarului în faza de apel este estimat cel mai devreme în toamna acestui an, dar este posibilă, în funcție de întârzierea cu care vor ”ieși” motivările de la DIICOT și DNA, ca procesul să înceapă în această fază, doar anul viitor.
Instanța de fond a ÎCCJ i-a condamnat pe foștii procurori Ioan Mureșan și Nicolaie Cean, la 7 ani, respectiv 2 ani de închisoare cu executare. Ofițerul de poliție Alin Mirel Muntean a primit 4 ani de închisoare cu executare. Cei trei au fost găsiți vinovați, de prima instanță a ÎCCJ, de faptul că au falsificat mai multe probe împotriva comisarului șef Traian Berbeceanu, care au determinat, ulterior, reținerea, arestarea preventivă și trimiterea în judecată a acestuia.
Dorin ȚIMONEA
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc!
Micul Patriot din Alba, cântece patriotice pentru românii din diaspora, la Bruxelles: Vino iar la Alba frățioare, ia din ladă straiul strămoșesc, prinde-te și joacă-n hora mare, lânga cei cu suflet românesc! Tudor Limbean, cunoscut ca și Micul Patriot din județul Alba, nu putea lipsi de cel mai mare eveniment dedicat diasporei românești din Belgia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica