Deputatul PNL de Alba Claudiu Răcuci: PSD şi-a îndeplinit propriul şi singurul obiectiv de guvernare – împărţeala banilor prin PNDL
Deputatul PNL de Alba Claudiu Răcuci apreciază că principalul şi singurul obiectiv al PSD la guvernare s-a îndeplinit deja, cu ajutorul pixului doamnei Shhaideh, care a împărţit cu generozitate banii din PNDL, doar pe criterii politice: „Liviu Dragnea şi cei din PSD pot fi fericiţi. Doamna Sevil Shhaideh le-a făcut cadoul mult aşteptat, împărţind banii din mega-proiectul PNDL doar către administraţiile populate de membrii PSD. Am constatat că doamna ministru a şi încercat să se justifice de ce a împărţit banii de o manieră aşa discriminatorie, invocând nişte calcule matematice, în care şi domnia sa s-a încurcat. Cert este că logica matematică a doamnei Shhaideh este greu de înţeles. Când vorbeşte despre judeţe şi administraţii locale conduse de PSD, unu plus unu face trei şi chiar mai mult.
Când este vorba despre alte comunităţi locale, care nu sunt loiale PSD, unu plus unu face cel mult unu, dacă nu chiar zero! Discriminarea alocărilor financiare se vede de la o poştă.
Numai dacă veţi compara judeţul de origine al domnului Dragnea, Teleorman, cu 875 milioane lei, sau judeţul doamnei Olguţa Vasilescu, cu 813 milioane lei, cu alte judeţe, în special cele din Transilvania, precum Alba, 650 milioane lei, sau Sibiu, 557 milioane lei, veţi înţelege de ce acuz faptul că aceste alocări s-au făcut predilect pe baza carnetului de partid. Nu mai adaug faptul că, dacă pentru Municipiul Alexandria s-au alocat zeci de milioane de lei, pentru localităţi importante din Judeţul Alba, mai ales acum, în prag de sărbătorire a Centenarului, cum este de pildă Municipiul Blaj, abia dacă s-a găsit ceva mărunţiş pentru un pod şi astuparea unor gropi pe câteva străduţe.
Grav este faptul că doamna Shhaideh împarte cu hărnicie bani naţionali, mare parte din ei inexistenţi, deoarece sunt credite de angajament. Dacă voia să dea dovadă de competenţă, atunci ar fi trebuit să ne prezinte acum liste întregi cu proiecte din bani europeni! Din păcate, acele fonduri gratuite nu sunt de interes pentru PSD, pentru că ele nu se pot sifona la fel de uşor ca banii veniţi de la bugetul de stat.” a declarat deputatul PNL.
Deputat PNL
Claudiu-Vasile RĂCUCI
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Proiecte pentru orașul Teiuș: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie Primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, printr-o postare de ieri, 24 aprilie, de pe facebook a anunțat trei proiecte noi pentru teiușeni: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie: ”Împreună cu arhitectul orașului, Claudiu Colev am fost astăzi la București la Ministerul Dezvoltării pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica