Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputat PNL Florin Roman: ”Centenarul Unirii nu va putea fi organizat doar cu vorbe, domnilor guvernanți și parlamentari PSD-ALDE!”

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

După cum am mai semnalat recent, actuala Coaliție PSD-ALDE nu acordă deloc atenția cuvenită problemelor legate de organizarea concretă și planificarea din timp a evenimentelor Centenarului Unirii!

Considerând că lucrurile nu mai pot fi tergiversate la nesfârșit m-am întâlnit zilele trecute, împreună cu ceilalți colegi, parlamentari liberali de Alba, , cu conducerea Primăriei și cu cea a Consiliului Județean Alba, în vederea discutării problemelor legate de susținerea proiectelor care ar trebui cât mai repede demarate pentru Centenar. Ca urmare a acestei întâlniri, semnalez guvernanților faptul că suma necesară pentru finanțarea proiectelor de infrastructură culturală pentru Centenar nu este una astronomică, ci sunt necesari în jur de 60 milioane de euro, adică o sumă care reprezintă doar 1% din fondul aflat la dispoziția Ministrului Dezvoltării pentru finanțarea proiectelor derulate prin PNDL.

Totodată, semnalez faptul că majoritatea parlamentară PSD-ALDE, deși susține încă de pe vremea Guvernării Ponta că va demara un plan măreț dedicat Centenarului, aceasta obstrucționează de fapt chiar realizarea Monumentului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 la Alba-Iulia, monument care riscă să nu se mai poată concretiza până la Centenar, deoarece propunerea legislativă care se referă la finanțarea acestui proiect cu suma de 15 milioane lei, deși a trecut de votul Senatului de foarte multă vreme, de „numai” 2 ani, zace într-un sertar al Camerei Deputaților condusă de domnul Dragnea!

După cum putem lesne constata, anul acesta colegii din Coaliția guvernamentală PSD-ALDE au cu totul alte priorități – vezi OUG controversate inventate de Guvernul Grindeanu-Dragnea – în loc să se preocupe de problemele reale ale românilor sau de proiectele naționale, printre care se află și Centenarul Unirii!

De aceea, fac un apel la toate partidele parlamentare, considerând că acest eveniment deosebit de important pentru toți românii nu poate fi celebrat așa cum ar trebui, pe măsura importanței lui istorice unice, dacă toate forțele politice din România, fie că se află la putere sau în opoziție, nu înțeleg că trebuie să facă  urgent front comun pentru concretizarea acestui proiect!

Mai mult decât atât, având în vedere că Centenarul Unirii este chiar parte a Proiectului de țară, cred că acesta poate fi realizat cu succes numai dacă se înțelege din nou faptul că tot printr-o voință politică la unison, așa cum au putut fi unite toate eforturile politice pentru a putea face posibilă integrarea României în structurile euroatlantice, se pot debloca și finaliza toate proiectele necesare aniversării a 100 de ani de la Marea Unire!

Florin Roman, deputat PNL Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | USR Unirea: Viziune și dedicare – Elena Ianc la Primăria Unirea

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | USR Unirea: Viziune și dedicare – Elena Ianc la Primăria Unirea USR Unirea începe un nou capitol. Este un moment crucial pentru comuna noastră, un timp în care fiecare pas pe care îl facem este o schimbare pentru viitorul nostru și al copiilor noștri. În acest spirit, filiala locală USR Unirea, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea