Rămâi conectat

Curier Județean

De la începutul acestui an, la Blaj s-au asfaltat total sau parțial 27 de străzi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Administraţia publică blăjeană și-a propus ca în acest an, nu mai puţin de 40 de străzi din oraş să treacă printr-un proces de modernizare substanţială.

lucrari-drumuriProiectul denumit generic “Marea asfaltare” a fost o urmare firească şi programată după încheierea lucrărilor de extindere a sistemului de canalizare.

“Suntem la momentul în care putem pune cireaşa pe tortul reprezentat de cea mai mare investiţie post revoluţionară la Blaj, extinderea sistemului de canalizare. Nu a fost uşor, oraşul a fost sub imperiul şantierelor, şoferii şi pietonii au avut mult de suferit. Ne aflăm acum cu bucurie în momentul în care prin modernizarea străzilor canalizate ştergem practic orice urmă a inconvenientelor suferite. În acelaşi timp însă rămânem cu o investiţie pe care nu ne-am fi permis-o niciodată din fonduri proprii, extinderea canalizării pe întreaga suprafaţă a municipiulu”, spune primarul Gheorghe Valentin Rotar.

Dacă anul trecut au fost modernizate prin turnarea unui nou strat asfaltic străzi pe o lungime de 8 km, anul acesta indicatorii s-au dublat.

Practic pe 16 km de străzi de pe raza municipiului Blaj s-au turnat 9.800 de tone de asfalt în ultimele luni.

Străzile deja asfaltate sunt: Republicii, Mitropolit Vancea, Arţarului, Aurel Vlaicu, Caisului, Câmpul Libertăţii, Ioan Lemeny, Clujului, Costache Negri, Eroilor (parţial), Fabricii, Gării, Gheorghe Doja, Gheorghe Magheru, Ion Ionescu de la Brad, Luncii, Măceşului, Prundului, Sălciilor, Tudor Vladimirescu (parţial), Dr. Vasile Suciu, Petru Maior, Samuil Micu, Ion Heliade Rădulescu, Mitropolit Andrei Şaguna, Iuliu Maniu (parţial), Alexandru Borza, Lt. Niculescu Popa şi strada Principală din Petrisat.

De asfaltare după canalizare vor mai beneficia în următoarea perioadă 25 de străzi din localitatea componenta Tiur precum şi străzile: Salcâmului, Pârâului, Gutuiului, Şipotului, Arinilor, Oborului, Mihai Eminescu şi Oborului.

Având în vedere că lucrările de extindere a canalizării din localitatea Tiur s-au finalizat doar anul acesta există posibilitatea ca edilii să amâne asfaltarea pe aceste străzi pentru anul viitor. Motivul îl reprezintă necesitatea ca tasarea naturală pe unele porţiuni să se facă pe o perioadă de cel puţin 6 luni.

Tot în această vară a fost reabilitată şi modernizată complet strada Axente Sever, valoarea investiţiei fiind de 240.000 lei.

Valoarea totală a investiţiei în ceea ce se doreşte “schimbarea la faţă” a sistemului rutier ca urmare a extinderii canalizării se ridică la suma de 3,2 milioane lei.

Cu un buget mai mare cu 35% faţă de anul trecut, municipalitatea blăjeana a alocat în acest an cifre record pentru investiţii şi reparaţii capitale, nu mai puţin de 38,6% din venituri fiind îndreptate către acest capitol de dezvoltare urbană.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Ziua Jandarmeriei Române 2024, în Alba: Campionat de fotbal, turneu de table și tenis cu piciorul

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ziua Jandarmeriei Române 2024, în Alba: Campionat de fotbal, turneu de table și tenis cu piciorul Competiții sportive organizate de Jandarmeria Alba cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române în Alba Iulia. Jandarmii s-au întrecut într-un campionat de fotbal, turneu de table sau tenis cu piciorul.  Ieri, 27 martie, la Baza Sportivă Ampoi 2 din Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea