Rămâi conectat

Actualitate

Curtea de Conturi: Tarifele la electricitate ”umflate” nejustificat, în perioada 2010 – 2014

Ziarul Unirea

Publicat

în

Raportul Curţii de Conturi privind piaţa de electricitate în perioada 2010 – 2014, publicat recent pe site-ul instituției, relevă nereguli majore, din cauza cărora românii plătesc facturi umflate. Electricitatea vândută mai scump pe piaţa locală decât la export, recunoaşterea în costurile operatorilor de transport şi distribuţie a unor cheltuieli umflate sau nejustificate sunt doar câteva dintre problemele identificate şi care arată de ce facturile românilor la energie sunt tot mai greu de suportat.

Cu tot cu taxe, electricitatea vândută consumatorilor casnici s-a scumpit cu peste 33% în perioada 2010 – 2014, până la 584 lei/MWh, în timp ce pentru non-casnici majorarea a fost de 21,6%, la 482,63 lei/ MWh. Cauza principală a acestor creşteri a fost majorarea nejustificată a tarifului de distribuţie, care a ajuns la finele lui 2014 să depăşească jumătate din preţul final plătit de populaţie.

Astfel, pe structura de cost, tariful mediu de distribuţie a crescut în cei cinci ani cu 41%, de la 141,3 lei/MWh în anul 2010 la 199 lei/MWh în 2014, ponderea acestuia în preţul final majorându-se de la 39,6% la 50,77%, deşi investiţiile nu au fost pe măsură.

„Creşterea preţurilor de vânzare a energiei electrice la consumatorii finali, în perioada 2010 – 2014, s-a datorat în mare măsură şi creşterii în evoluţie a tarifelor aferente serviciului de distribuţie şi transport, tarife ce nu au fost determinate pe baza unor cheltuieli reale ale operatorilor economici”, se arată în raportul Curţii de Conturi.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schimbare importantă la cardurile de sănătate 2024: Anunțul oficial al Casei Naționale de Sănătate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Schimbare importantă la cardurile de sănătate 2024: Anunțul oficial al Casei Naționale de Sănătate Prin intermediul unui ordin semnat de președintele CNAS și publicat în Monitorul Oficial, s-a introdus o nouă regulă referitoare la prelungirea valabilității adeverinței înlocuitoare a Cardului Național de Asigurări de Sănătate până la momentul emiterii cardului duplicat. Citește și: Cardul de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea