Rămâi conectat

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în 19 martie, în Transilvania și la munte. ANM a publicat prognoza meteo pe două săptămâni. Temperaturi de primăvară şi episoade cu ploi

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Valorile termice specifice primăverii vor continua să domine pe parcursul următoarelor două săptămâni în majoritatea regiunilor, însă, în același timp, vor exista perioade în care precipitațiile vor fi prezente pe arii mai extinse, în special în zona Banatului, dar și la munte, relevă prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă pentru perioada 6 – 19 martie 2017, dată luni publicității.

Potrivit meteorologilor, în Transilvania, vremea va fi caldă pe tot parcursul perioadei de prognoză, iar regimul termic diurn va avea doar ușoare variații în acest interval, fiind caracterizat de o medie regională a temperaturilor maxime de aproximativ 12 grade în prima săptămână și de valori de 8 — 10 grade în cea de-a doua săptămână, cu o tendință de creștere spre o medie de 12 grade în ultima zi.

Temperaturile minime nocturne vor fi de cel mult 2 grade între 6 și 10 martie, de 0 grade între 11 și 13 martie și de la—2 la—1 grad între 14 și 19 martie. Vor fi precipitații pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse între 6 și 9 martie și, din nou, între 12 și 16 martie, iar în jurul datei de 7 martie cantitățile de apă pot fi moderate.

La munte, regimul termic nu va avea variații importante pe parcursul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză și va fi caracterizat de valori diurne de aproximativ 4 grade, în medie, în prima săptămână, și de la 2 la 4 grade în cea de-a doua.

Temperaturile nocturne vor fi ușor negative și vor avea o valoare medie de până la—3 grade între 6 și 13 martie, respectiv între—5 și—4 grade pentru intervalul 14 — 19 martie. Precipitațiile vor fi prezente la nivel local pe tot parcursul intervalului de prognoză, iar în jurul datei de 7 martie se pot înregistra cantități de apă mai importante.

Sursa: agerpres.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara

Unirea Ziarul

Publicat

în

Fenomenele El Nino și La Nina fac prăpăd în România și în Europa: vreme extremă cum NU s-a mai văzut de multă timp primăvara Variațiile termice și climatice devin din ce în ce mai extreme, iar în mai multe regiuni europene pătrund valuri de căldură și valuri de frig polar. Încălzirea globală și efectele meteorologice […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea