Rămâi conectat

Actualitate

Cum împarte Guvernul Cioloș banii României în 2016. Ministerele care primesc în plus

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În 2016, Guvernul Cioloș împarte ministerelor banii în funcție de bugetele cheltuite în acest an, nu de alocările din buget, iar cea mai mare sumă va merge la Ministerul Muncii, respectiv 33,17 miliarde de lei (4,4% din PIB), în scădere de la 36,96 miliarde de lei cheltuiți în 2015 (5,25% din PIB), potrivit proiectului bugetului de stat publicat de Ministerul Finanțelor Publice.

Dacian Ciolos01A doua sumă ca mărime va merge, anul viitor, la Ministerul Finanțelor Publice — Acțiuni Generale, respectiv 21,5 miliarde de lei (2,88% din PIB), în creștere de la 19,8 miliarde de lei (2,82% din PIB în 2015).

Ministerul Transporturilor primește 11,9 miliarde de lei în 2016 (1,59% din PIB), sumă mai mică decât anul acesta, când se estimează că s-au cheltuit 12,8 miliarde de lei (1,82% din PIB).

Ministerul Afacerilor Interne va primi aproape 11 miliarde de lei ( 1,46% din PIB), iar Ministerul Apărării Naționale — 10,3 miliarde de lei, ambele în creștere față de anul acesta. În schimb, bugetul Justiției scade la 3,11 miliarde de lei (0,42% din PIB), de la 3,37 miliarde de lei în 2015.

Ministerul Agriculturii primește 5,3 miliarde lei, de la 5,2 miliarde lei în acest an, Ministerul Dezvoltării și Administrației — 5,44 miliarde de lei, față de 6,85 miliarde de lei în 2015.

De asemenea, Ministerul Sănătății are 6,4 miliarde de lei în bugetul pe 2016, în creștere de la 5,7 miliarde de lei în acest an, Educația primește 6,6 miliarde de lei, de la 6 miliarde de lei în acest an, iar Ministerul Culturii — 757,2 milioane lei, în creștere de la 586 milioane de lei în acest an.

Potrivit proiectului, Ministerul Economiei va primi 539,3 milioane de lei, în creștere ușoară față de anul acesta, în timp ce ministerul Energiei are bugetul diminuat la mai puțin de jumătate, de la 556,8 milioane de lei în 2015 la 204 milioane de lei în 2016. Și Ministerul Fondurilor Europene primește în 2016 mai puțini bani decât a cheltuit în 2015, respectiv 3,18 miliarde de lei, față de 4,4 miliarde de lei. Și de la Ministerul Mediului se taie puternic, de la peste 2 miliarde de lei în 2015 la doar 704 milioane de lei în 2016. În schimb, Ministerul pentru Societatea Informațională primește mai mult decât dublu față de anul acesta, respectiv 425,5 milioane de lei.

Pentru Președinție este propus un buget de 56,3 milioane de lei, în creștere de la 40,4 milioane de lei cheltuiți în acest an, pentru Senat — 129,47 milioane lei, față de 110 milioane de lei în acest an, pentru Camera Deputaților — 295,7 milioane lei, de la 232 milioane de lei în 2015, pentru Curtea Constituțională — 20 de milioane de lei, față de 16,6 milioane anul acesta, iar pentru Înalta Curte de Casație și Justiție — 93,1 milioane de lei, față de 91,5 milioane de lei în acest an. Ministerul Public are 934 milioane de lei, în bugetul pe 2016, în scădere de la peste un miliard de lei cu un an în urmă.

Agenția Națională de Presă AGERPRES primește mai mulți bani anul viitor, respectiv 19 milioane de lei, față de 16 milioane de lei în 2015, în timp ce atât bugetul Societății Române de Radiodifuziune, cât și al Societății Române de televiziune scad anul viitor la 195,8 milioane de lei, respectiv la 157,8 milioane de lei.

Sursa Agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Prognoza METEO de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Vremea în România îm următoarea lună

Unirea Ziarul

Publicat

în

Prognoza METEO de Florii, 1 Mai și Paște 2024. Vremea în România îm următoarea lună Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, a explicat că această perioadă în care avem ploi, ninsori la munte și vreme rece în general va mai dura cel puțin până săptămâna viitoare, ulterior urmând a înregistra o creștere a […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea