Rămâi conectat

Actualitate

Cricău: Sătenii îşi păstrează nealterat patrimoniul cultural tradiţional

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Nu se putea alege o dată mai potrivită pentru punerea în scenă la Căminul Cultural Cricău a proiectului „Din comoara satelor” decât ziua de Sf. Dumitru, o zi de mare sărbătoare creştină. Sărbătoare fiind, toată suflarea satului, în frunte cu primarul Emil Lupşan, a dorit să redescopere tradiţiile populare cu ajutorul Asociaţiei Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti Alba (ATMA), iniţiatoarea proiectului finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional, Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură „Augustin Bena”.Lor li s-au alăturat numeroase oficialităţi judeţene şi locale: preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, vicepreşedintele Florin Roman, consilierul judeţean Ionuţ Fulea, deputatul Teodor Atanasiu, ex-prefectul Dan Simedru, primarul comunei Ighiu – Traian Rusu, fostul subprefect Raul Tudoraşcu, directorul DJST Alba, Dan Opruţa şi mulţi alţii. 

Elena Anghel – consilier cultural la CJ Alba, cea care acum 4 ani a avut ideea acestui proiect, a felicitat-o pe Marinela Baba pentru eforturile depuse pentru culegerea, păstrarea şi promovarea tradiţiilor noastre naţionale.

Despre cartea „Din comoara satelor. Folclor literar muzical din subzona Podgoria Albei”, autoare Marinela Baba, coordonatoarea acestui proiect, a vorbit lect. univ. dr. Georgeta Orian, criticul literar afirmând că lucrarea este utilă atât specialiştilor, deoarece materialul folcloric este transpus şi pe note muzicale, cât şi celorlalţi iubitori de obiceiuri şi tradiţii populare, elevi, studenţi, tineri, adulţi.

De asemenea, bibl. Felicia Colda, din cadrul Bibliotecii Judeţene „Lucian Blaga” Alba, a apreciat munca asiduă depusă de Marinela Baba şi echipa de proiect, asemuindu-i, pentru culegerea şi redactarea informaţiilor şi transpunerea lor pe portativ, cu culegătorii de scoici pentru extragerea perlelor din adâncul oceanului. De asemenea, Felicia Colda i-a îndemnat pe copii şi tineri să asculte poveştile pline de farmec ale bunicilor lor, ca să afle despre obiceiurile şi tradiţiile păstrate din vechime şi a spus că volumul „Din comoara satelor” va fi oferit şi bibliotecilor, pentru a putea fi consultat de cei interesaţi.

 Cartea cuprinde descrierea portului popular, obiceiuri de familie (oraţii de nuntă, bocete şi ritualuri de înmormântare, strigăte de botez), obiceiuri calendaristice (Crăciun, Anul Nou), folclor muzical (colinde, doine, cântece de cătănie şi de joc etc) din zona Ighiu – Cricău – Galda de Jos. Sunt inserate însă şi liste nominale cu sătenii celor 3 localităţi rurale care au avut amabilitatea de a oferi date şi fotografii-document, Ileana Lăzărescu, raposd popular din Cricău, a şi interpretat de altfel, în deschidere, două cântece străvechi. Versurile cărţii au fost puse pe portativ de către colegii Marinelei Baba – Roxana Reche, Cristian Şuşman şi Alexandru Pal – cărora autoarea a ţinut să le mulţumească public, în repetate rânduri. Volumul este însoţit de un CD cu cântece ritualice de înmormântare.

A urmat un spectacol folcloric susţinut de Andrei Buran (un talent care promite, cu o voce asemnătoare cu cea a lui Dinu Iancu Sălăjanu), Floricica Moga, Roxana Reche, Maria Filimon, Dorina Nariţa, Nicolae Tuhuţ şi ansamblul folcloric „Dor Cricăuan”, acompaniaţi de ansamblul folcloric al judeţului Alba, dirijat de Alexandru Pal, aplaudaţi la scenă deschisă de către sutele de spectatori.

Partenerii proiectului sunt: Primăriile Cricău, Galda de Jos şi Ighiu, Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga”, Universitatea “1 Decembrie 1918″, Liceul de Arte, Asociaţia Română pentru Cultură, Asociaţia „Prietenii Muzeului Unirii”; parteneri media: ziarul „Unirea”, TVR Cluj, Radio Cluj şi Radio România Internaţional.

Robert GHERGU

 

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2024: Câte pensii speciale există în România în prezent. Ce privilegii au revoluționarii, dar veteranii de război

Ziarul Unirea

Publicat

în

PENSII 2024: Câte pensii speciale există în România în prezent. Ce privilegii au revoluționarii, dar veteranii de război Citește și: Când intră pensiile pe card și prin poștă în luna mai 2024 Pensiile speciale în România sunt un subiect care continuă să stârnească dezbateri aprinse. Conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea