Rămâi conectat

Actualitate

Contribuţia la pensii pentru cei care nu îşi depun la timp declaraţiile va fi stabilită de Fisc

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Persoanele fizice autorizate (PFA) care au realizat, în 2016, venituri din activități independente și profesii libere peste un anumit plafon au fost obligate să depună la Fisc, până la 31 ianuarie 2017, formularul 600, în baza căruia se calculează contribuţia la pensii (CAS) datorată în acest an. În cazul nedepunerii declaraţiei, Fiscul va stabili din oficiu CAS pentru cei în cauză, printr-o procedură specifică aprobată recent, Ordinul președintelui ANAF nr. 648/2017.

Astfel, persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente şi profesii libere, impozitate în sistem real, ce au realizat în anul anterior un venit net mai mare decât 35% din salariul mediu brut (peste 938 de lei) şi nu sunt scutite de la obligaţia asigurării în sistemul public de pensii (pensionarii şi persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, cum sunt avocaţii), au calitatea de contribuabili la sistemul de pensii. Acești  contribuabili la sistemul public de pensii au obligaţia să-şi declare veniturile care reprezintă baza de calcul a contribuţiilor de pensii, la organul fiscal competent.

Declarația 600 trebuie depusă de: întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale; membrii întreprinderii familiale; persoanele cu statut de PFA să desfăşoare activităţi economice; persoanele care realizează venituri din profesii libere; persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă.

*Cum stabileşte Fiscul CAS

Dacă din evidențele Fiscului evidenţele organului fiscal rezultă că un contribuabil avea obligaţia depunerii declaraţiei 600 şi nu a făcut-o în termenul stabilit, Fiscul îl va notifica, anunțându-l că neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de lege se sancţionează cu amendă între 50 şi 500 de lei. Nedepunerea declaraţiei în termen de 15 zile de la notificare va duce la stabilirea din oficiu a obligaţiei de plată.

Pentru CAS stabilită se vor calcula obligaţii fiscale accesorii, iar decizia de impunere din oficiu reprezintă titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată. Documentul poate fi contestat în termenul legal de 45 de zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la organul fiscal competent. Decizia de anulare a obligației de plată a CAS poate fi anulată fie pentru că a fost depus formularul 600, fie că s-au prezentat documente care dovedesc că acei contribuabili nu erau obligaţi să achite CAS – sunt pensionari, sunt asiguraţi în sisteme proprii de sănătate sau nu au depăşit plafonul de 938 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024 Din cele 20 de trenuri introduse temporar spre litoral, niciunul nu oprește în județul Alba *Călătoria cu trenurile CFR de la Oradea la Mangalia, lungă „cât o zi de post”! În perioada 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai, cu prilejul minivacanței de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea