Consilier secretar de stat, la Alba Iulia: Plata subvențiilor pentru fermieri, prioritatea numărul unu a Ministerului Agriculturii în această perioadă
Consilierul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Ionuț George Diaconeasa a declarat vineri, la Alba Iulia, că plata subvențiilor pentru fermieri este prioritatea numărul unu a Ministerului Agriculturii în această perioadă.
Ionuț George Diaconeasa a spus, fiind întrebat despre subvențiile fermierilor, că stadiul plăților este de cinci ori mai avansat decât cel din aceeași perioadă a anului trecut.
”Sunt mai multe măsuri prin care fermierii primesc subvenții de la APIA, mare parte și-au primit banii. Ajutorul Național Tranzitoriu pe Zootehnie este în plină desfășurare și s-au primit 85% din cereri. Se vor demara și plățile pentru bunăstarea animalelor. Deci plățile la APIA sunt în grafic, în stadiul foarte avansat. Aș menționa că în stadiul mai bun decât în perioada similară a anului trecut, mult mai bun, de cinci ori mai mult”, a spus Ionuț George Diaconeasa.
Acesta a adăugat că sistemul de plăți al subvențiilor pentru fermieri este unul ”foarte complex și laborios” și nu poate estima când se va finaliza.
”Nu pot estima termene ferme de plată când se vor finaliza dar pot să vă spun că este prioritatea numărul unu a Ministerului în această perioadă, ca toți fermierii români să-și primească subvențiile”, a mai spus consilierul secretar de stat în MADR.
Ionuț George Diaconeasa a participat la Alba Iulia la o întâlnire cu membri ai Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național
Județul Alba campion al învățământului dual din România. 11,36% nivelul județului față de 3% nivelul național În cadrul ședinței de colegiu prefectural, Inspectorul Școlar General Adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Alba, Dan Chercheș a vorbit despre învățământul dual din județ. La nivel național România ponderea învățământului dual este de doar 3%, în timp ce în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 9 ore
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua Poliției Române, sărbătorită de Bunavestire. De la Agie, la Miliţie şi Poliţie