Rămâi conectat

Politică Administrație

Consilier secretar de stat, la Alba Iulia: Peste 6.000 de cultivatori de tomate au depus cereri la Ministerul Agriculturii pentru sprijin financiar

Dragoş Suciu

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Peste 6.000 de cereri au fost depuse pentru acordarea de sprijin financiar pentru cultivarea de tomate în spații protejate, sere și solarii, a declarat, vineri, la Alba Iulia, consilierul secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) Ionuț George Diaconeasa.

”Un proiect al Ministerului Agriculturii prioritar și căruia îi acordăm foarte mare atenție, este Hotărârea de Guvern 39 din 2017 privind ajutorul de minimis pentru cultivarea produsului tomate în spații protejate, adică în sere și solarii. Legumicultorii care vor cultiva tomate vor primi pentru o suprafață de minim 1.000 de metri pătrați suma de 3.000 de euro cu condiția să facă o producție de 2.000 de kilograme de tomate, pe această suprafață, în două cicluri de producție. Condițiile de aplicare la această măsură sunt foarte simple, permisive, în colaborare cu primăriile și cu Direcțiile Agricole Județene. Sunt foarte mulți aplicați. Ieri erau mai mult de 6.000 de cereri la nivel național pentru acest program”, a spus, vineri, la Alba Iulia, Ionuț George Diaconeasa, întrebat ce proiecte importante are Ministerul Agriculturii în derulare.

Potrivit lui Diaconeasa programul privind acordarea de sprijin financiar pentru cultivatorii de tomate a fost deschis la sfârșitul lunii ianuarie și se desfășoară pe durata întregului an.

”Pe această cale vreau să încurajez toți legumicultorii, toți beneficiarii, toți potențialii beneficiari care nu au aplicat. Este un program care le oferă un confort financiar prin care pot să-și desfășoare activitatea în condiții bune, cu siguranța sprijinului acordat de guvern”, a mai spus consilierul secretar de stat în MADR.

În altă ordine de idei, Ionuț George Diaconeasa a spus că plata subvențiilor pentru fermieri este prioritatea numărul unu a Ministerului Agriculturii în această perioadă.

Ionuț George Diaconeasa a spus, fiind întrebat despre subvențiile fermierilor, că stadiul plăților este de cinci ori mai avansat decât cel din aceeași perioadă a anului trecut.

”Sunt mai multe măsuri prin care fermierii primesc subvenții de la APIA, mare parte și-au primit banii. Ajutorul Național Tranzitoriu pe Zootehnie este în plină desfășurare și s-au primit 85% din cereri. Se vor demara și plățile pentru bunăstarea animalelor. Deci plățile la APIA sunt în grafic, în stadiul foarte avansat. Aș menționa că în stadiul mai bun decât în perioada similară a anului trecut, mult mai bun, de cinci ori mai mult”, a spus Ionuț George Diaconeasa.

Ionuț George Diaconeasa a participat la Alba Iulia la o întâlnire cu membri ai Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație USR Cugir are plăcerea de a anunța că Flaviu-Lucian Rădițoiu a fost ales candidat pentru funcția de primar, al orașului Cugir, în cadrul Adunării Generale a filialei. Cunoscut pentru implicarea sa constantă în comunitate, în diverse activități de voluntariat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea