Confesiunile unei amatoare de teatru

Cine spune că activităţile extraşcolare nu îţi folosesc, se înşeală amarnic. Spun asta deoarece datorită apartenenţei la trupa de teatru „Batista cu eter”, din cadrul Colegiului Horea, Cloşca şi Crişan din Alba Iulia, am avut parte de una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea: participarea activă şi mai ales ca spectator la cea de-a şaptea ediţie a Festivalului internaţional de teatru „Poveşti”, care a avut loc la Alba Iulia între 3-7 octombrie.

Participarea întregii trupe de teatru, alături de doamna profesoară Ileana Corodeanu, a început înaintea festivalului propriu-zis prin debutul atelierului de actorie susţinut de către conf.univ.dr. Oana Leahu, decanul Universităţii de Arte Târgu Mureş, dar care pentru noi toţi a fost, simplu, Oana. În cadrul acestui atelier am ajuns să ne cunoaştem mai bine unii pe alţii, dar mai ales pe noi înşine. De altfel, aceasta a fost şi tema atelierului: „Cine sunt!?” Am avut ocazia să ne eliberăm de temeri şi de reţineri, să dăm frâu liber imaginaţiei, eului nostru creator, artistului din noi. Atelierul a fost, pentru mine, atât o „lecţie” de actorie cât şi o adevărată lecţie de viaţă şi cred că acestea sunt, de asemenea, şi gândurile colegilor mei.

Aflată în postura de spectator am trăit, prin intermediul spectacolelor la care am luat parte, cele mai diverse şi frumoase emoţii. Am fost purtată, fie de către ritmurile muzicii, fie de interpretarea actorilor, în lumi la care nu îţi este oferit accesul în viaţa cotidiană. Bogăţia programului face imposibilă descrierea pe larg a tuturor spectacolelor dar, pentru mine, fiecare zi a avut particularitatea ei, ceva special care mi-a rămas în suflet.

            Am dat „Start” festivalului vizionând o piesă pentru copii. Este, oricum, greşit spus deoarece teatrul, de orice fel ar fie el – cu actori sau cu marionete – ,este şi va fi mereu pentru toată lumea. Seara, după bine primita piesă de comedie, s-a încheiat în cel mai frumos, mai plăcut mod cu putinţă: concertul susţinut de A.G. Weinberger şi trupa sa. A fost o atmosferă plină de căldură, ritmurile de blues şi de muzică country, cu iz american, mi-au amintit de simplitatea vieţii şi de bucuria de a trăi cu adevărat fiecare clipă.

            Printre arome de cafea a avut loc şi conversaţia cu Marcel Iureş, care a ajuns la sufletele oamenilor nu numai prin iteligenta, dar si prin modestie, calitate ce este, poate, destul de rar întâlnită la persoane care ajung la un asemenea nivel şi prestigiu. Odată cu lăsarea serii, în decorul impozant al Catedralei Romano – Catolice, ne-am lăsat seduşi de energia debordantă a componenţilor trupei de muzică gospel. A fost ceva cu absolut incredibil, o frumoasă dovadă de credinţă şi mai ales, de iubire.

            Despre „Miss Daisy şi şoferul ei” este aproape inutil să mai menţionez ceva. Pentru mine a însemnat o lecţie de viaţă, despre oameni, prejudecăţi şi lucruri ce contează cu adevărat. Scena finală a încununat cum se cuvine o piesă ce-mi va rămâne pentru multă vreme în amintire. Ziua de sâmbătă a însemnat mişcare; şi pasiune, de asemenea. Teatrul maghiar m-a surprins cu o adaptare modernă şi puţin mai neconvenţională a poveştii lui Othelo şi a Desdemonei. A fost ceva nou dar, am rămas plăcut impresionată şi am admirat vitalitatea actorilor. Sentimente exprimate prin cel mai pasional dans, tangoul – astfel a fost încheiată penultima zi de spectacol. Dansatorii elveţienii ne-au purtat intr-o lume a pasiunii si a dorintei cu ajutorul expresivităţii trupului, a dansului. Am fost fermecată pe tot parcursul spectacolului astfel că, sfârşitul său m-a luat pe nepregătite.

            Festivalul s-a încheiat, după cum a şi început, cu o comedie. Ceva uşor, de duminică seara, care a valorificat operele ce abundă în comic ale lui Caragiale. Memorabilă a fost, totuşi, piesa „Metoda”. Dinamismul acţiunii şi subiectul demn de ecranizat, oarecum psihologic, m-au ţinut pe mine şi pe toţi ceilalţi cu sufletul la gură şi cu mintea alături de personaje, astfel că fiecare moment era aşteptat cu nerăbdare. Sfârşitul, ca întreaga piesă, poate fi catalogat drept oricum, mai puţin previzibil.

            Felul în care experienţa festivalului a fost resimţită nu poate fi redat în  totalitate prin cuvinte. Teatrul, spectacolul în general, trebuie trăit pentru a fi înţeles. Pentru mine, acest festival a însemnat o întâlnire cu frumuseţea, cu devotamentul şi perseverenţa, cu iubirea şi cu arta în elementul ei. M-a lăsat mai bogată în cultură, mai recunoscătoare pentru şansa pe care am avut-o şi foarte nerăbdătoare să văd ce ne va aduce ediţia următoare. (Daniela DRĂGAN, elevă în clasa a XI-a G, Colegiul Naţional „HCC” Alba Iulia)

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---