Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

CODUL BUNELOR MANIERE: Cum trebuie să te comporți la masă? Ce tacâmuri folosești, ce faci cu șervetul, cum trebuie să te așezi și alte reguli de politețe

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

CODUL BUNELOR MANIERE: Cum trebuie să te comporți la masă? Ce tacâmuri folosești, ce faci cu șervetul, cum trebuie să te așezi și alte reguli de politețe

Codul bunelor maniere la masă

Dacă vi s-a întâmplat să fiţi invitaţi la masă şi să fiţi prinşi pe picior greşit în ceea ce priveşte bunele maniere, de exemplu să nu ştiţi ce cuţit sau furculiţă să folosiţi, regulile de mai jos vă vor ajuta să deveniți un adevărat model de politețe.

masaCuţitele şi furculiţele

Tacâmurile aşezate la o masă pot da bătăi de cap celor care nu ştiu ce lingură, furculiţă sau cuţit să folosească. Dacă eşti invitat la restaurant, atunci vei găsi pe masă aşezate o serie de furculiţe pe partea stângă, şi o serie de linguri şi cuţite pe partea dreaptă (mesele sunt aranjate pentru dreptaci). Cea mai simplă regulă este că, la primul fel, se folosește obiectul cel mai îndepărtat de farfurie şi tot aşa. Dacă eşti invitat la cineva acasă la cineva, aşteaptă prima mişcare a gazdei şi urmează-o.

Când mesteci, lasă tacâmurile jos. Însă acestea trebuie puse pe farfurie şi NU înapoi pe masă şi nici sprijinite de farfurie. Când ai terminat de mâncat, aşază furculiţa şi cuţitul vertical pe mijlocul farfuriei, acesta este semnalul către chelner că nu mai mănânci.

Citeşte şi: CODUL BUNELOR MANIERE. SALUTUL – primul semn al politeţii. Cine trebuie să salute primul: femeia, bărbatul, şeful sau vârstnicul?

Lingura de supă

Lingurile de supă pot avea două forme: una rotundă, ca un castron, şi alta în formă de ouă. Când mănânci supă, castronul (farfuria) trebuie să rămână pe masă. Nu se bea supa din bol. Nu se bagă toată lingură în gură, ci se soarbe de la marginea ei. Fără zgomot însă.

Şervetul de masă

Şervetul de masă se despătureşte şi se aşază pe genunchi. Pe vremuri se punea la gât, dar acum este considerat un gest vulgar. Ştergerea cu şervetul se face prin tamponare. Dacă trebuie să pleci înainte să termini de mâncat, aşază şervetul pe scaun, chelnerul va şti astfel că urmează să te întorci şi nu va ridica masa. Când ai terminat de mâncat, şervetul se pune pe masă, în stânga farfuriei, NU pe farfurie.

Citeşte şi: CODUL BUNELOR MANIERE: Cum să ne comportăm pe stradă

Paharele de vin

Paharele vor fi aşezate în partea de sus dreapta a farfuriei. Şi pot fi două sau patru. Când sunt patru, primul din stânga este pentru vin roşu (are forma unui bol şi este mai mare). Următorul este pentru vin alb (este mai mic). În dreapta vor fi paharul de şampanie (sau un pahar mai mic pentru băuturile de la desert) şi paharul pentru apă.

Dacă nu mai vrei vin, iar chelnerul tocmai ce dă semne că vrea să-l umple, nu pune mâna pe pahar pentru a-l opri. Pur şi simplu spune-i că ai băut de ajuns. Nu ţine paharul în mână când toarnă în el chelnerul.

Cum stai la masă

Dacă eşti invitat la cineva la masă şi nu există cartonaşe care să îţi indice locul, aşteaptă să îţi indice gazda unde să stai. Este neplăcut atât pentru tine, cât şi pentru gazdă să vină să te ridice. Când te-ai aşezat, picioarele trebuie să stea ferm pe podea. Nu se întind picioarele în faţă, nu se îndoaie sub scaun, nu se stă picior peste picior. Coatele trebuie păstrate pe lângă corp. Nu te apleci peste farfurie când mănânci. Mâncarea se aduce spre gură.

În Anglia, mâinile se ţin în poală când nu se folosesc. Iar în Franţa se ţin deasupra mesei, tot timpul. Însă, coatele nu se ţin pe masă.

Citeşte şi: CODUL BUNELOR MANIERE: Conversația la telefon – cum începe, cum trebuie să decurgă și cine trebuie să o încheie

Când se mănâncă

Nu se începe un fel dacă nu a fost servită toată lumea. În cazul în care eşti în vizită, gazda va da startul mesei. Dacă ai luat ceva ce nu poţi înghiţi, cere-ţi scuze şi ridică-te de la masă pentru a te “elibera” în altă parte. NU la masă. Nu pune ceea ce ai scuipat într-un şerveţel lângă farfurie, de unde toată lumea îl poate vedea.

Dacă ţi-a rămas ceva între dinţi, ridică-te de la masă şi înlătură-l la baie. Nu se foloseşte scobitoare la masă şi nici nu se suflă nasul.

Nu adăuga sare înainte să guşti. Va fi o insultă faţă de gazdă.

Dacă înainte de masă sunt servite gustări, pune din farfuria de prezentare în farfuria ta. NU mânca niciodată din farfuria de prezentare.

Conversaţiile

Dacă nu cunoşti pe absolut toată lumea de la masă nu discuta subiecte legate de politică, religie şi sex. NU se ţipă la masă pentru a fi auzit de cei din capătul celălalt, însă nici nu trebuie să fie atmosferă de catedrală sau sală de lectură. Dacă nu-i cunoşti foarte bine pe cei de lângă tine, îi poţi întreba lucruri despre ei (însă nu chestiuni foarte personale).

Citește și: Codul Bunelor Maniere: Top 40 de reguli de bază

Ce să NU faci la masă

– NU te agita. Dacă nu-ţi place ceva, lasă-l în farfurie.
– NU sufla în mâncare. Aşteaptă să se răcească de la sine.
– NU fuma la masă, decât dacă ai fost invitat de către gazdă.
– NU fotografia masa, vei părea disperat.
– NU te certa cu chelnerul.
– NU folosi tacâmurile pentru a indica ceva cu ele.
– NU ţine furculiţa în mână când bei.

Nu uita să mulţumeşti gazdei pentru invitaţie şi pentru masă şi o scrisoare de mulţumire de a doua zi ar fi un gest de maximă curtoazie. (Z.U.)

Sursa: sfatulparintilor.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cui îi spunem „La mulți ani!” Nume derivate care se sărbătoresc de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință Credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe în data de 23 aprilie. Aproape un milion de români își serbează onomastica, dintre care peste 730.000 sunt bărbați, iar peste […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea