Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Cine poate să primească pensie pentru limită de vârstă în acest an și când se depun cererile

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Pensia pentru limită de vârstă este cea mai întâlnită categorie de pensie din sistemul public, obținerea acesteia fiind condiționată de atingerea vârstei standard de pensionare și de efectuarea stagiului minim de cotizare.

pensieDeoarece atât vârsta standard de pensionare, cât și stagiul minim de cotizare sunt stabilite de legislație în funcție de data nașterii fiecăruia, vă prezentăm astăzi ce persoane se pot pensiona pentru limită de vârstă, cel puțin teoretic, în anul 2017.

Obținerea pensiei pentru limită de vârstă este condiționată de împlinirea vârstei standard de pensionare și de atingerea stagiului minim de cotizare, potrivit Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii. Vârsta standard de pensionare este, în prezent, de 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei.

Totodată, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, indiferent de sex. Atingerea acestor vârste și stagii de cotizare este făcută treptat, prin eșalonarea prevăzută de Legea pensiilor.

Dacă pentru bărbați deja s-a ajuns la cele trei limite încă de la începutul anului 2015, pentru femei s-a ajuns doar la limita stagiului minim de cotizare, iar la limita stagiului complet de cotizare și a vârstei standard de pensionare se va ajunge abia în anul 2030. Din moment ce vârsta standard de pensionare și stagiul minim de cotizare sunt calculate în funcție de data nașterii fiecărei persoane, Legea 263/2010 ne permite să aflăm cine îndeplinește în 2017, cel puțin teoretic, condițiile pentru a obține pensia pentru limită de vârstă. (Vezi tabelul de mai sus)

Așadar, persoanele care împlinesc vârsta standard de pensionare, conform tabelului, se pot pensiona în 2017, cel puțin teoretic, pentru limită de vârstă, doar dacă au atins cel puțin stagiul minim de cotizare. Acest stagiu reprezintă perioada în care o persoană a muncit cu forme legale și angajatorul i-a plătit contribuția la pensii. În stagiul de cotizare sunt incluse și unele perioade în care nu s-a lucrat, cum ar fi cele de incapacitate temporară de muncă sau cele aferente concediului pentru creșterea copilului. Mai este o categorie de persoane care se bucură de reducerea vârstei de pensionare pentru munca în condiții mai dificile, care nu se încadrează în aceste prevederi și au parte de reducerea vârstei standard de pensionare, pot ieși la pensie mai repede decât în mod normal.

Cererile, depuse la îndeplinirea condițiilor

Pensia este acordată la cererea persoanei îndreptățite să o primească, se arată în Legea nr. 263/2010, iar solicitarea se poate depune fie personal, fie prin mandatar desemnat prin procură specială. Atât cererea de pensionare, cât și actele cu care se face dovada îndeplinirii condițiilor de pensionare pot fi depuse la casa de pensii numai când acele condiții sunt îndeplinite efectiv.

„În sistemul public de pensii, pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condițiilor prevăzute de prezenta lege, în funcție de categoria de pensie solicitată. Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii (…) emisă în condițiile prevăzute de prezenta lege, și se acordă de la data înregistrării cererii”, prevede Legea 263/2010. Decizia de admitere sau respingere a cererii de pensionare se emite în 45 de zile de la data înregistrării acesteia. Apoi, în cinci zile de la emitere, decizia ajunge la solicitant. În fine, trebuie reținut că pensia se acordă lunar, iar în funcție de opțiunea fiecărei persoane plata se face fie prin mandat poștal, fie prin virament într-un cont bancar.

Majorarea pensiilor publice

Pensiile din sistemul public se majorează ușor începând cu această lună, datorită creșterii punctului de pensie de la 871,7 lei (cât era în 2016) la 917,5 lei (cât este de la 1 ianuarie 2017). Însă aceasta este abia prima majorare programată pentru anul 2017. A doua creștere va avea loc în februarie 2017, atunci când persoanelor a căror pensie depășește valoarea punctului de pensie nu li se vor mai opri bani pentru contribuția la sănătate.

Totodată, de luna viitoare vor scăpa de impozitare cei care au pensii cuprinse între 1.100 și 2.000 de lei, ceea ce se va traduce tot prin bani în plus la pensie. A treia și ultima majorare prevăzută pentru acest an va avea loc în iulie 2017, atunci când se va aplica o nouă creștere a punctului de pensie. De data aceasta, majorarea va fi de la 917,5 lei la 1.000 de lei. Dacă prima și a treia creștere a pensiilor au fost stabilite de Guvern, a doua a fost decisă de Parlament.

Cele mai mici pensii publice vor fi majorate automat la creșterea indemnizației sociale pentru pensionari, ce se va aplica din martie 2017. De la acea dată, toate pensiile de 400 de lei vor ajunge la 520 de lei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

Un tânăr din Alba participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est

Unirea Ziarul

Publicat

în

Un tânăr din Alba participă la SERP Conf 2024, cel mai mare eveniment de SEO din Europa Centrala si de Est. Ce discută profesioniștii în optimizarea pentru motoarele de căutare Iulian Ghișoiu, un tânăr din Sebeș, pasionat de SEO, fondator și general manager al TargetWeb, una dintre cele mai puternice agenții de Search Engine Optimization […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea