Rămâi conectat

Actualitate

Cetatea Alba Carolina, pe lista destinațiilor turistice din Transilvania recomandate de Lonely Planet, în ultima ediție a ghidului pentru România și Bulgaria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Cea mai mare Cetate din Romania, Cetatea Alba Carolina, este pe lista destinațiilor turistice din Transilvania recomandate de editorii prestigioasei publicatii Lonely Planet, în ultima ediție a ghidului pentru România și Bulgaria, lansat recent, scrie site-ul Viziteazaalbaiulia.ro 

Editorii Lonely Planet recomandă turiștilor de pretutindeni, să descopere Cetatea „în formă de stea a orașului Alba Iulia“,  pe care o apreciază ca fiind „una dintre cele mai importante atracții ale Transilvaniei“.

„Zidurile acestei Cetăți magnifice – cea mai mare din România – cuprinde monumente și muzee, biserici strălucitoare și comori arheologice. De-a lungul ultimilor ani, aceste atracții au fost restaurate profund și presărate cu o mulțime de informații în mai multe limbi. Fiind locul unde s-a semnat hotărârea  de Unire a Transilvaniei cu România, Alba Iulia este punctul central al Centenarului Marii Uniri din 2018. Deci, nu e de mirare că orașul înflorește pe zi ce trece.

În afara Cetății, Alba Iulia este un loc animat, plin de viață, prezentând încă urme ale perioadei sovietice (n.a. regimului comunist român). Este o oprire demnă, dacă călătoriți din Sibiu spre castelele din Deva și Hunedoara (n.a. ex.Castelul Corvinilor) sau până la Cluj-Napoca și Munții Apuseni“.

Editorul ghidului face o scurtă trecere în revistă a argumentelor pentru care Alba Iulia este considerat „Oraș al Unirii“ . În plus, atinge și tradiția capitalei.

„Națiunea a anunțat Unirea Transilvaniei cu România aici în 1599 și 1918, care au fost extrem de importante pentru români. Alba Iulia a fost cunoscută în trecut ca Apulum, servind atât ca și capitala a Daciei superioare și, mai târziu, ca cel mai mare centru al provinciei dacice a Imperiului Roman. Din 1542 până în 1690, Alba Iulia era capitala Principatului Transilvaniei. Ziua națională a României (1 decembrie) este un moment al festivităților majore la Alba Iulia.“ (n.a. sloganul turistic al orașului este „Cealaltă Capitală“).

Ce poți face în Cetatea Alba Carolina, potrivit Lonely Planet?

 „Merită să faceți o plimbare în interiorul Cetatii pentru schimbarea zilnică a gărzii, în care soldații în uniforme marșăluiesc între porțile vechi, în timp ce se aude cântecul solemn al fanfarei“. (n.a.Ceremonialul schimbului de gardă are loc în fiecare zi, la ora 12.00, în sezonul turistic. Ritualul are loc la Porțile  a III-a și a IV-a ale fortificației).

Editorii ghidului prezintă Cetatea Alba Carolina drept „atractia încununată a orașului Alba Iulia“

„În această Cetate în formă de stea sunt muzeele, bisericile și Sala Unirii,  unde s-a semnat Unirea Transilvaniei cu România în 1918. Construită inițial în secolul al XIII-lea, fortificația actuală datează în cea mai mare parte din secolul al XVIII-lea. Dacă timpul este scurt, vă puteți concentra pe Catedrala Încoronarii și Muzeul Național al Uniunii. În mod ideal, petreceți o zi întreagă  vizitand muzeul, porțile (n.a.Cetatea are 6 porți dispuse pe axa est-vest și una pe latura de nord) sau cafenelele. Intrarea în Cetate este liberă, dar muzeele au taxe de intrare (n.a. Muzeul Național al Unirii și Muzeul Principia;  în Sala Unirii accesul este gratuit )“

Una dintre cele mai umblate străzi din Alba Iulia, Mihai Viteazul, este prezentată de editorii ghidului drept „puntea de legătură“ între centrul civic, așa numitul „Oraș de Jos“ și partea vestică a orașului. Practic, străbate Cetatea de la răsărit la apus, prin cele șase porți ale fortificației.

„Str. Mihai Viteazul duce de la orașul de jos până la prima poartă a Cetății, decorată cu sculpturi inspirate din mitologia greacă. De aici, un drum de piatră duce la a treia poartă a cetății, dominată de statuia lui Carol al VI-lea al Austriei.(n.a. este împăratul de la Viena în vremea căruia s-a ridicat fortificația). Deasupra portii este o reproducere a celulei unde Horea, liderul revoltelor transilvănene din 1784-1785, și-a așteptat sfârșitul. El și colegul său revoluționar Cloșca au fost zdrobiți pana la moarte  cu roata pe Dealul Furcilor, în 1785. Crișan (n-a. al treilea lider al Răscoalei) s-a sinucis în închisoare pentru a evita această soartă.

O coloană de 22,5 metri, a fost ridicată în 1937 pentru a comemora aceste evenimente (n.a. Obeliscul Horea, Cloșca și Crișan). De asemenea, aceasta oferă o panoramă superbă asupra dealurilor din jur“.

Și Biserica memorială „Mihai Viteazul“ a atras atenția editorului Lonely Planet, care a vizitat Alba Iulia în septembrie 2016.

„Chiar înainte de a intra pe cea de-a treia poartă (n.a. a Cetății), o potecă duce 500 metri spre sud până la Biserica Memorială Sfanta Treime. Biserica de lemn, adusa la Alba Iulia în 1992, din Maramureș, se află pe locul unei foste Catedrale mitropolitane construită de Mihai Viteazul în 1597 și distrusa de Habsburgi în 1714“.

Editorul ghidului ne face și o scurtă descriere a obiectivelor ce merită descoperite în interiorul Cetății.

Unul dintre acestea este monumenul Custozza, care amintește de participarea unui regiment din Alba Iulia la celebra bătălie de la Custozza, dintre Italia și Austria pentru posesiunea Veneției. „În interiorul porților, la 200 metri vest, se află Monumentul Custozza. Acest obelisc a fost ridicat în 1906 pentru a comemora soldații și ofițerii regimentului 50 de infanterie, care au fost uciși în timpul luptei în armata habsburgică împotriva Italiei,  în bătălia de la Custozza în 1866“.

„Aproape este Muzeul Principia (n.a. aici este este locul în care este valorificată turistic o parte din clădirea Principiei castrului roman de la Apulum, sediul comandamentului Legiunii a XIII-a Gemina), unde arheologii au descoperit cel mai mare fort din Dacia romană.  Aici  puteti admira vechile ziduri (romane) și un sistem de încălzire (n.a. hipocaustul, cunoscuta instalație de încălzire a romanilor).

„La vest este Sala Unirii. În această sală,  construită în anul 1900, s-a semnat Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. În partea laterală a Sălii, spre sud,  se află o mare statuie ecvestră a lui Mihai Viteazul, conducător al Țării Românești, apoi al Transilvaniei și Moldovei, la sfârșitul secolului al XVI-lea. Această Unire s-a prăbușit după executarea sa, în 1601. În spatele statuii se află Palatul Principilor, fostă  reședință a lui Ioan Sigismund  în Transilvania (n.a. primul principe al Transilvaniei), construită în mai multe etape,  începând cu secolul al XVI-lea. Mihai Viteazul a locuit și el, pentru scurt timp,  aici.

Imediat,  spre vest este Catedrala Sfântului Mihail, cea mai venerabilă Catedrală Romano-Catolică a României, precum și cea mai lungă din țară, are puțin peste 89 de metri. Morminte regale, inclusiv al reginei Isabella și a fiului ei (n.a. Ioan Sigismund, primul principe al Transilvaniei) sunt în interiorul ei, plus o orga cu 2.209 tuburi,  încadrată de decorațiuni baroce și gotice (n.a. orga a fost instalată în 1877, pe locul mai vechilor orgi, care au funcționat în catedrală, pentru puțin timp la începutul secolului al XVII-lea, apoi permanent, din secolul al XVIII-lea).

De cealaltă parte a drumului se află impresionantul Muzeul Național al Unirii. Aproape de intrarea de vest a Cetatii se ridică Catedrata Incoronării, impresionanta, construita in 1921-1922 si proiectata sub forma unei cruci delimitate. Un turn cu clopot, cu înălțimea de 58 de metri, marchează intrarea principală“.

Cetatea Alba Carolina este prezentată în Lonely Planet alături de destinații de top din Transilvania ca: Valea Prahovei, Sinaia, Predeal, Brașov, Sighișoara, Sibiu, Deva, Cluj Napoca, Munții Bucegi, Munții Apuseni.

Ghidul pentru România și Bulgaraia are 512 pagini, 86 de hărți, iar următoarea ediție va apărea în 2021.

Lonely Planet este considerat cel mai bun ghid de calatorii din lume. Publicatia editeaza peste 500 de titluri ce au ca tema calatoriile, in mai multe limbi.

Sursa Viziteazaalbaiulia.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Schimbări la WhatsApp. Funcții noi care vor putea fi folosite de utilizatori

Unirea Ziarul

Publicat

în

Schimbări la WhatsApp. Funcții noi care vor putea fi folosite de utilizatori Utilizatorii WhatsApp vor putea folosi, în curând, filtre pentru a separa şi localiza mai rapid mesajele. WhatsApp anunţă introducerea filtrelor pentru accesarea mai rapidă a mesajelor, o funcţionalitate care seamănă cu ceea ce există de foare mulţi ani în Gmail. Vor exista trei […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea