Bătălia disperării sub Cetatea Devei
Cu „lanterna roşie” de gât şi cu minus 12 la „adevăr”, FC Unirea Alba Iulia (dacă va rezolva situaţia şi va fi programată) are parte de un meci extrem de important în economia luptei pentru supravieţuire, o partidă la Deva, împotriva unei contracandidate, meci al disperării în care punctele cântăresc dublu. “Le-am transmis jucătorilor să nu dramatizeze după eşecul cu Alro Slatina şi să încerce reabilitarea. La Deva va avea loc un duel între două echipe aflate în suferinţă şi suntem obligaţi să facem tot ceea ce ne stă în putinţă pentru a cuceri punctele puse în joc”, a declarat Gabi Stan, antrenorul grupării din Cetatea Marii Uniri.
lProbleme multiple în defensivă
„Alb-negrii” acuză probleme majore de efectiv înaintea acestui joc cu caracter decisiv, în care vor absenta numeroşi echipieri: Bucurică, M. Pistol, T. Stan, Bâlu (accidentaţi), G. Ivan (probleme la gambă), M. Oprea (suspendat), S. Mureşan (exclus din lot), Selagea (litigiu cu clubul, cazul a fost amânat o săptămână). În plus şi internaţionalii de juniori Al. Giurgiu şi N. Stanciu sunt răciţi şi în pericol să rateze partida de sâmbătă, una în care vizitatorii au dificultăţi evidente în privinţa alcătuirii liniei defensive. Să mai spunem că albaiulienii contează pe aportul a 30 de fani, membri ai Ligii Suporterilor Unirii, plecarea urmând a avea loc sâmbătă dimineaţă, la ora 9.00, din spatele stadionului “Cetate”.
lBrazilian în teste
De ieri, la antrenamentele uniriştilor s-a prezentat fundaşul stânga Eduardo „Dudu” Civardi (22 ani), ce are dublă cetăţenie, braziliană şi italiană. Jucătorul va fi testat timp de o săptămână şi a evoluat, în trecut, la cluburi din ţara natală, dar şi în Europa, la SC Gallipoli Calcio (Italia, în 2007) şi Mallorca B (2007-2008), ultima dată fiind legitimat la gruparea Esporte Clube 14 de Julho din „ţara cafelei”.
Echipa probabilă: Pascal – Negură, Y. Camara, Potopea, Al. Giurgiu – Spătaru, Pleniceanu, Al. Filip, Boboc – N. Stanciu – Ad. Câmpeanu lArbitri Ad. Chivulete (Bucureşti), E. Crângaşu (Ploieşti), Petruţa Iugulescu (Târgovişte), rezervă A. Vărzan (Reşiţa); observatori M. Bendleanu (Braşov), Fl. Domide (Arad).
Dan HENEGAR
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Calificare în semifinalele Diviziei A1 pentru Volei Alba Blaj Volei Alba Blaj a câștigat seria cu Dinamo București în minimum de seturi și s-a calificat în semifinalele Diviziei A1 la volei feminin. După 3-1, la Blaj, campioana în exercițiu s-a impus cu 3-0 (28-26, 25-21, 25-21) în disputa din Capitală cu Dinamo. În primul parțial, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Buna Vestire: Zi aducătoare de veste minunată în care oamenii nu au voie să se certe. Credincioșii au dezlegare la pește
-
Opinii - Comentariiacum 7 ore
Mesaje de PAȘTELE CATOLIC 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua naţională a pădurilor: De la dezastre naturale la defrișări, aceste importante resurse au nevoie de ajutorul nostru
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
26 Martie: Ziua internațională a luptei împotriva epilepsiei
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
25 martie: Ziua Poliției Române, sărbătorită de Bunavestire. De la Agie, la Miliţie şi Poliţie