Rămâi conectat

Curier Județean

Bărbat din Sântimbru condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare după ce l-a lovit cu o bâtă în cap și l-a tăiat de 10 ori, cu un cuțit, pe un consătean

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ioan Covaci, bărbatul din Sîntimbru trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor după ce, în luna septembrie 2016, l-a lovit cu o bâtă în cap și l-a tăiat de 10 ori, cu un cuțit, pe un consătean, a fost condamnat de Tribunalul Alba la executarea unei pedepse cu închisoarea de 3 ani și 8 luni. Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel, în 10 zile de la comunicare.

Potrivit procurorilor, în data de 24.09.2016, în jurul orei 18.50, pe fondul unui conflict spontan, bărbatul a aplicat, iniţial cu o bâtă, două lovituri victimei, apoi cu un cuţit de bucătărie pe care îl avea asupra sa, a lovit victima de mai multe ori, cauzându-i zece plăgi, inclusiv leziuni de autoapărare, care au necesitat intervenţie chirurgicală de urgenţă şi care i-au pus în primejdie viaţa.

La data 27.09.2016, prin ordonanţa procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, s-a dispus reţinerea inculpatului Covaci Ioan pe o durată de 24 de ore, iar la data de 28.09.2016 instanța a dispus arestarea sa preventivă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

30-31 martie: Jandarmii din Alba, activități la Carolina Mall din Alba Iulia. Prezentarea tehnicii din dotare și autospecialelor de intervenție

Bogdan Ilea

Publicat

în

30-31 martie: Jandarmii din Alba, activități la Carolina Mall din Alba Iulia. Prezentarea tehnicii din dotare și autospecialelor de intervenție Jandarmeria Română împlinește în acest an 174 de ani de la înființare, iar Inspectoratul de Jandarmi Județean „Avram Iancu” Alba a pregătit activități pentru publicul interesat. Cu prilejul sărbătoririi a 174 de ani de la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea