Rămâi conectat

Curier Județean

Bacalaureat 2016, sesiunea din august: Trei elevi din Alba, eliminați de la proba la matematică pentru copiat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Trei absolvenți, doi examinați la centrul din Aiud și unul la centrul din Abrud, au fost eliminați de la proba la matematică a examenului de Bacalaureat, sesiunea din august, fiind prinși în timp ce încercau să copieze cu fițuici sau cu telefonul mobil.

Toți trei au susținut proba la matematică. Astăzi a avut loc proba la obligatorie a profilului, cei de la profilul uman fiind examinați la istorie, iar cei de la real la matematică.

Un număr de 82 de absolvenți, din 379 înscriși, au fost absenți.

Absolvenții de liceu au susținut luni și marți, probele la limba română și limba maternă, iar vineri vor fi susține proba la alegere a profilului și specializării. Primele rezultate vor fi afişate în 29 august, până la ora 16.00, iar contestaţiile vor fi depuse între orele 16.00 şi 20.00. În 30-31 august vor fi soluţionate contestaţiile, iar în 1 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.

La sesiunea din august, în județul Alba, sunt așteptați în total peste 600 de candidați.

În Alba sunt patru centre de examinare: La Colegiul Tehnic ”Dorin Pavel” din Alba Iulia, la Colegiul Național ”Titu Maiorescu” din Aiud, la Colegiul Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, respectiv la Liceul ”Horea, Cloșca și Crișan” din Abrud.

Bacalaureatul din 2016 se desfăşoară în conformitate cu Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului – 2011, aprobată prin ordinul ministrului Educaţiei nr. 4799/2010.

Ce reguli trebuie să respecte candidaţii

Nu este permis accesul candidaţilor în sălile de examen cu manuale, dicţionare, notiţe, însemnări, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, şi nici cu telefoane mobile sau cu orice mijloc electronic de calcul/comunicare.

Nerespectarea dispoziţiilor referitoare la introducerea de materiale interzise în sala de examen duce la eliminarea candidatului, indiferent dacă materialele interzise au fost folosite sau nu, arată MENCS.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

28 aprilie: „Moto Iepurașul” 2024 – Campanie caritabilă organizată de Lupii Sigidavei pentru familiile nevoiașe din Cugir, Vinerea și Săliștea

Ziarul Unirea

Publicat

în

28 aprilie: „Moto Iepurașul” 2024 – Campanie caritabilă organizată de Lupii Sigidavei pentru familiile nevoiașe din Cugir, Vinerea și Săliștea Campania „Moto Iepurașul” a ajuns anul acesta la cea de-a opta ediţie și așa cum ne-au obișnuit, motocicliştii cugireni vor aduce bucurie de Paști în casele mai multor persoane defavorizate din Cugir, Vinerea și Săliștea. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea