Rămâi conectat

Actualitate

Avalanşa nu mai poate fi oprită. Dobra, Bogin, Tarnu, Scutea. Cine urmează?

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Lotul Ioan Dobra de la DGFP Alba rămâne în arest, au decis judecătorii de la ÎCCJ care au respins recursul celor patru finanţişti acuzaţi că ar fi sprijinit şi îndrumat o grupare infracţională de la firma de construcţii Pomponio, a cetăţeanului italian Luca Anversa. De altfel, după reţinerea directorului adjunct de la Finanţele Alba, Ioan Dobra, a şefului de serviciu Dorin Conţan şi a inspectorilor fiscali Ioan Ispas şi Ioan Sârbu, foarte multe informaţii despre implicaţiile necurate de la nivelul judeţului şi al Alba Iuliei au început să circule. Acestea par a fi doar piese într-un puzzle uriaş pe care procurorii încearcă acum să îl completeze.
Astfel, Claudiu Vulpe zis Fox, fost ofiţer de informaţii al Serviciului de Informaţii Externe, acum aflat în stare de arest pentru implicări în dosare de şantaj şi proxenetism, şi-ar fi constituit o adevărată arhivă despre activităţile unor oameni de afaceri români şi străini pe care-i viza încă din timpul în care lucra pentru statul român. Însă, după demisia sau demiterea acestuia, el şi-ar fi continuat activitatea de culegere de informaţii, fapt care trebuie să fie în exclusivitate monopolul organismelor şi instituţiilor statului. În plus, şi-ar fi folosit în scop strict personal cunoştinţele dobândite în timpul în care era activ.
Astfel, aceste instituţii s-au sesizat şi au curmat activitatea lui Vulpe, având acces la toate datele pe care el le-a strâns, la toate faptele pe care el, aproape profesionist, le-a documentat. Se vorbeşte despre înregistrări video ale unor funcţionari de la Administraţia Finanţelor Publice filmaţi în diverse locaţii, cum ar fi staţia de carburanţi OMV sau biroul unor oameni de afaceri, când primeau atenţii. Probe care ar fi putut conta mult în decizia de luni a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a respinge recursurile arestaţilor şi de a decide continuarea cercetării acestora în stare de arest.

În acelaşi context se vorbeşte despre administratori ai unor firme care au primit contracte de prestări servicii către Pomponio SA, prin intermediul lui Ioan Dobra, care a primit în schimb anumite „beneficii”, de care s-au bucurat şi alte persoane sus-puse din ierarhia administraţiei judeţului sau municipiului, care, probabil, vor urma să fie audiate în aceste dosare.
În acelaşi timp, în instituţiile de forţă ale statului au fost promovaţi oameni tineri, curajoşi, care nu cunosc şi nu au nicio legătură cu cei pe care-i cercetează. Aşa a fost posibilă reţinerea unor oameni grei din Alba Iulia, precum decanul Baroului Alba Doina Scutea, a fostului şef de la DGFP Anghel Bogin, a şefului SRI Alba Ioan Tarnu sau a directorului adjunct de la Finanţe Ioan Dobra. Dacă procurorii nu vor fi opriţi la comandă politică, unii susţin că reţinerile şi arestările în rândul elitei economice sau politice din judeţ ar putea continua, având în vedere efectul de domino al acestor arestări.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori

Ziarul Unirea

Publicat

în

România în Air Schengen și Schengen maritim din 31 martie. Ce se schimbă de duminică la controale și cum vor călători copiii minori România intră în spaţiul Schengen cu frontierele aeriene (Air Schengen) și maritime începând de duminică, 31 martie. Secretarul de stat în Ministerul de Interne, chestorul Bogdan Despescu, a explicat ce înseamnă acest […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea