Rămâi conectat

Opinii - Comentarii

Astăzi este prima zi din Postul Crăciunului – Timp de 40 de zile se învrednicesc să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria

Ziarul Unirea

Publicat

în

Postul Crăciunului este ţinut cu stricteţe de credincioşii în întreaga lume. Prin intermediul acestui post Dumnezeu ne da putinţă curăţării trupeşti şi sufleteşti.

postul-craciunuluiPrimul post din anul bisericesc şi ultimul din anul civil. Din rânduielile bisericeşti aflăm că se lasa sec în seara zilei de 14 noiembrie, însă, când această dată cade miercurea sau vinerea, se lasa sec cu o zi mai înainte. Acest post se încheie pe 24 decembrie. Prin durata lui de 40 de zile, ne amintim de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aştepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, creştinii postind 40 de zile, se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria.

Citește și: Mesaje de Crăciun 2016 pentru: părinți, prieteni, familie, iubit(a). Scurte SMS-uri noi cu urări şi felicitări creștine, haioase sau amuzante de Crăciun fericit

Dezlegări în Postul Crăciunului

După rânduiala din pravile, în timpul Postului Crăciunului, miercurea şi vinerea nu mâncăm cu untdelemn şi nu bem vin. În aceste două zile postim până la ora 3-4 p.m., când manacam hrană uscată sau legume fierte. Dacă se întâmplă să cadă miercuri şi vineri un sfânt care să aibă Doxologie mare, dezlegam numai la untdelemn şi la vin şi mâncăm o singură dată în zi. Dacă s-ar întâmpla miercuri sau vineri să cadă un sfânt care are Priveghere, dezlegam la untdelemn, la vin şi la peste. Şi dacă se va întâmpla pomenirea sfântului al căruia este hramul Bisericii, miercuri sau vineri, de asemeni mâncăm peste.

Marţi şi joi nu mâncăm peste ci numai untdelemn şi vin. Dacă se întâmplă să cadă un sfânt marţi sau joi, care să aibă Doxologie mare, atunci mâncăm peste.

În Postul Crăciunului avem dezlegare la peste sâmbătă şi duminică

Biserica a rânduit ca în fiecare sâmbătă şi duminica cuprinse între 21 noiembrie (Intrarea Maicii Domnului în Biserică) şi 20 decembrie (pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul), să avem dezlegare la peste.

Postul Crăciunului în tipicul Sfântului Sava

În tipicul Sfântului Sava întâlnim următoarele precizări: „Deci suntem datori în aceste 40 de zile să păzim în fiecare săptămână, trei zile postându-le fără untdelemn şi vin: luni, miercuri şi vineri. Iar dacă se va întâmpla vreun sfânt mare în aceste zile întru pomenirea lui dezlegam şi facem praznic pentru dragostea sfântului. Adică în ziua a 16-a, a 23-a şi a 30-a ale lunii noiembrie. Şi în zilele 4, 5, 6, 9, 17 şi 20 ale lunii decembrie. Dacă aceste zile se vor întâmpla marţi sau joi atunci mâncăm peste iar dacă va fi luni, miercuri sau vineri dezlegam numai la untdelemn şi vin, iar peste nu mâncăm în afară de faptul dacă se va întâmpla să fie hramul Bisericii. Deci dacă se va întâmpla hramul vreunui sfânt dintre aceştia în mănăstire atunci dezlegam la peste şi la vin în orice zi ar cădea. Iar unele Tipice de la ziua a 9-a a lunii Decembrie poruncesc să postim şi la peste, să nu mai facem nici un fel de dezlegări, în afară de sâmbătă şi duminică şi de va fi hramul vreunui sfânt (când se dezleagă).” Citește și: Paștele ortodox și cel catolic în 2017

Rânduieli liturgice specifice în Postul Crăciunului

În timpul Postului Naşterii Domnului, începând cu data de 21 noiembrie, se introduc în cadrul slujbei Utreniei, Catavasiile Naşterii Domnului, care se cântă până în dată de 30 decembrie inclusiv. În această perioadă a Postului Crăciunului, la Ceasuri şi Pavecerniţa nu sunt cantate stihirile şi nici troparele, ci toate sunt rostite. Dacă ajunul Crăciunului cade sâmbăta sau dumnica, slujba Ceasurilor Împărăteşti se mută în vinerea dinainte, această zi devenind aliturgica. De asemenea, dacă ajunul Crăciunului cade în zilele de luni până vineri se va oficia în această zi Liturghia Şanţului Vasile cel Mare, urmând ca în ziua praznicului să se săvârşească Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur. Dacă ajunul va fi sâmbăta sau dumnica, în ziua de ajun se va oficia Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar în ziua Crăciunului – Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii

Opinii - Comentarii

15 aprilie: Ziua Mondială a Artei. Celebrarea recunoștinței față de contribuția artiștilor la îmbogățirea culturii și spiritualității universale

Ziarul Unirea

Publicat

în

La data de 15 aprilie, anual, este celebrată Ziua Mondială a Artei, ca recunoștință față de contribuția oamenilor de artă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. Data a fost aleasă în memoria pictorului, sculptorului, arhitectului, inventatorului şi umanistului italian Leonardo da Vinci (15 aprilie 1452 – 2 mai 1519), considerat un simbol al liberei exprimări, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea