Rămâi conectat

Ştirea zilei

Asociaţia Hip-Tep din Aiud, câștigătoare în programul ”MOL pentru Sănătatea Copiilor”. 14 copii cu dizabilități vor beneficia de ședințe de hipoterapie gratuite, timp de 7 luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

asociatia hip tep aiudAsociaţia Hip-Tep din Aiud a reuşit pentru al șaptelea an consecutiv să se numere printre câştigătorii “Programului MOL pentru Sănătatea Copiilor”.

Asociația are ca scop principal ajutorarea copiilor cu nevoi speciale prin aplicarea hipoterapiei și a activităților legate de cal. În acest sens Asociația îşi propune următoarele obiective:

•Încurajarea copiilor pentru a se integra şi a învăţa

•Compensarea aptitudinilor deficitare

•Creșterea gradului de independenţă şi de socializare,

•Diminuarea lipsei de încredere şi a excluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi.

Csila Balogh, profesor logoped și coordonator la Asociația Hip-Tep Aiud a explicat pentru Ziarul ”Unirea” că ”Fundaţia Pentru Comunitate şi MOL România finanţează în cadrul programului proiecte de terapie emoţională şi prin artă, având ca scop reabilitarea psiho-socială a copiilor cu deficiențe, afecţiuni cronice sau în curs de recuperare după afecţiuni grave. Proiectul „Cupa MOL Pentru Sănătatea Copiilor – ediția a II-a, 2017” se adresează celor 14 copii cu diverse dizabilități, care au o situație materială precară și nu își permit să plătească ședințele de hipoterapie. Acest proiect viasociatia hip tep aiud 1ne în ajutorul acestor copii oferindu-le continuarea terapiei și obținerea unor noi rezultate care le poate facilita integrarea în societate. Ei vor beneficia de ședințe de hipoterapie pe o perioadă de 7 luni. Aceste ședințe sunt adaptate nevoilor individuale ale persoanei, iar pentru a urmări progresele realizate se întocmește un plan individual personalizat și se aplică  evaluările inițiale, intermediare și finale”.

În 3 iunie va fi organizat la Leorincz – Rădești ”Cupa MOL Pentru Sănătatea Copiilor”, concurs național la a doua ediție. Se oferă astfel șansa asociațiilor din România care au ca domeniu de activitate hipoterapia să se prezinte cu 3 copii care prin cele 4 probe pot demonstra curajul, îndemânarea și progresele făcute în cadrul ședințelor de hipoterapie. ”Este un eveniment foarte important  pentru care copiii sunt motivați să învețe exerciții noi, să fie mai atenți la executarea exercițiilor și în final să se bucure de reușită de o medalie, cadouri și diplome. Aici ei reușesc să fie în centrul atenției și nu într-un colț lăsat în liniște, este ziua dedicată lor! Scopul nostru este de a scoate în evidență ceea ce pot crea acești copii, talentul cu care sunt înzestrați în diferite probe de călărie terapeutică, hipoterapie în ciuda dizabilității pe care o au. În 2017 dorim să completăm acest concurs cu o expoziție de animale, fiecare copil care are un animal acasă să-l aducă și să-l prezinte”, explică Csila Bologh.

Centrul Hip-Hep are ca domeniu de activitate, pe lângă hipoterapie și gimnastica pe cal și călăria. Aceste activități se desfășoară atât cu copiii care participă la hipoterapie (copii care au diverse dizabilități: Sindrom Down, tulburare  de Spectru Autist, tetrapareză, Distrofie musculară, hemipareză, paralizie cerebrală) dar și în cazul copiilor sănătoși. ”Este foarte important faptul că în centrul nostru participă la exerciții comune copiii cu dizabilități și copii sănătoși. Acest lucru îi stimulează pe copiii cu nevoi speciale care găsesc un model în copilul sănătos și văzând ce reușesc să facă pe cal și ei au scopuri spre care să  tindă. Copilul sănătos îl ajută, îl înțelege mai bine pe cel care are nevoie de ajutor și ei devin mai buni și înțelegători, fără a judeca după aparențe”, detaliază Csila Bologh.

Călăria terapeutică, parte a hipotera­piei, denumită si terapie asistată de cai, terapie cu ajutorul calului sau călăria pentru persoane cu dizabilităti, înseamnă folosirea calului în activități orientate pentru a atinge o mare diver­si­ta­te de obiective terapeutice: cognitive, fizice (consolidarea echilibrului, creșterea forței musculare, normalizarea tonusului muscular, creșterea mobilității articulare, reducerea schemelor de mișcare greșite, îmbunătățirea funcțiilor vitale, îmbunătățirea digestiei și a apetitului, stimularea senzorială, emoțională, socială, educațională și comportamentală), respectând indicațiile și recomandările medicului.

Hipoterapia ascunde un întreg complex de calcule și studii aplicate ce dau rezultate uimitoare, dar care, pentru a fi puse în practică, cer timp,ore lungi de cercetare, zile de trudă, o dăruire totală și multă, multă dragoste. Rezultatele concrete obținute în urma efectuării ședințelor de hipoterapie la Leorincz au fost enumerate de doamna Csila Bologh: *Integrarea senzorială stimulează simţul tactil atât prin atingere cât şi prin stimuli de mediu, *Călăria, chiar dacă este un exercitiu, ea este receptată ca o bucurie, ca un succes, *mişcările repetate au ca efect relaxarea muşchilor şi astfel organismul se va calma, *creşterea încrederii în sine (copilul controlează un animal), *creşterea interesului pentru lumea înconjurătoare, *controlul emoţional şi autodisciplina, independența, *îmbunătăţirea echilibrului (mersul este mai sigur și stabil), *reducerea spasticităţii (tetrapareză, hemipareză – după câteva minute pe cal se relaxează muşchii), *dezvoltarea atenţiei (concentrarea mai bună prin parcurgerea unor paşi în timpul şedinţei), *dezvoltarea limbajului (învăţarea unor cuvinte noi şi pronunţarea corectă a celor cunoscute)”.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Un elev de la Colegiul Militar din Alba Iulia, performanță în limba lui Voltaire: S-a calificat pentru al treilea an consecutiv la olimpiada de limba franceză

Ziarul Unirea

Publicat

în

Un elev de la Colegiul Militar din Alba Iulia, performanță în limba lui Voltaire: S-a calificat pentru al treilea an consecutiv la olimpiada de limba franceză Elevul sergent Flavius Taflan (clasa a XI-a) a reușit să fie din nou în topul Olimpiadei de Limba Franceză, faza județeană, unde a obținut Premiul I și calificarea la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea