Angajații Saturn SA din Alba Iulia au încetat greva! Au obținut 10% majorare salarială
Sindicaliștii din cadrul companiei Saturn SA din Alba Iulia au încetat joi, 3 septembrie, conflictul de muncă cu conducerea societății, după ce în urma negocierilor solicitările lor au fost parțial acceptate.
Astfel, după o săptămână de grevă generală, sindicaliștii Saturn SA au obținut o majorare de salariu cu 10%, mai puțin de jumătate din cât au solicitat, și acordarea de alimentație de protecție și pentru alte categorii de salariați care fac aceleași operații ca și alți colegi de-ai lor din alte secții ce primesc deja aceste alimente.
Salariul minim pe unitate pentru un muncitor necalificat era înainte de grevă de 1050 de lei, la care se adaugă sporul de vechime, iar pentru unul calificat este 1240 de lei, plus spor de vechime și alte sporuri individuale (indemnizație de conducere, spor de noapte).
CITEȘTE ȘI: Greva angajaților SATURN din Alba Iulia continuă! Negocierile au eșuat
SC Saturn SA are pste 500 de angajați din care aproximativ 400 sunt sindicaliști, iar peste 300 au semnat pentru declanșarea grevei. Conflictul a fost înregistrat oficial la Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba în 22 iulie.
În 2014, societatea a avut un beneficiu net de 1,5 milioane de euro, iar în primul trimestru din 2015 a fost depășit deja profitul prognozat pentru întreg anul.
SATURN S.A. Alba Iulia este o societate privata pe actiuni, actionarul majoritar fiind societatea C.I.M.U. srl Cinisello Balsamo (MI) – Italia.
Societatea a fost fondata in 1972, a inceput sa produca din 1975 si este una dintre cele mai importante turnatorii romanesti pentru piese turnate din fonta.
B.P.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Șoferiță de 21 de ani, din Vidra, prinsă la volan cu permisul suspendat: Polițiștii i-au făcut dosar penal
Șoferiță de 21 de ani, din Vidra, prinsă la volan cu permisul suspendat: Polițiștii i-au făcut dosar penal O șoferiță de 21 de ani, din Vidra, a fost prinsă la volan cu permisul suspendat. Polițiștii din Câmpeni i-au făcut dosar penal. Citește și: Tânăr din Abrud, prins de polițiști MORT DE BEAT la volan: Avea […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 14 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica