Alba Iulia – oraş pilot pentru promovarea turistică neconvenţională
Alba Iulia – oraş pilot pentru promovarea turistică neconvenţională
Dezvoltarea industriei turismului în Alba Iulia şi promovarea municipiului pentru atragerea turiştilor sunt două activităţi care merg mână în mână. Sunt ele şi două activităţi care nu ar trebui să fie numai preocuparea administraţiei publice, ci şi a investitorilor din turism. Din păcate la Alba Iulia aceştia cred că dacă au făcut un loc de cazare, este suficient şi aşteaptă ca tot ceea ce ţine de promovare, de construirea unor pachete turistice care să îmbie vizitatorii să stea mai mult de câteva ore în Alba Iulia, evenimente care să aducă public în Alba Iulia, să fie făcut numai de primărie. Ne uităm cu jind la Sibiu, la Cluj Napoca, dar nu înţelegem că în aceste oraşe pe lângă acţiunile fireşti şi necesare derulate de primării, există foarte multă implicare din partea privată. Există asociaţii culturale care propun proiecte şi se ocupă de implementarea lor fără să ceară ca toată povara financiară să fie suportată de bugetul local, găsesc şi ei surse de finanţare!. Există asociaţii sportive care fac la fel! Există asociaţii ale investitorilor în tursim care îşi promovează în comun zona, interesele. La Alba Iulia nu. Aici există încă ideea păguboasă că fiecare trebuie să lucreze numai pentru el, singur, şi să ceară primăriei până şi acele hărţi foarte utile pe care orice hotel sau pensiune care se respectă trebuie să şi le creeze singură şi să şi le personalizeze promovându-se şi pe această cale oferindu-le oaspeţilor.
La Alba Iulia putem număra pe degete asociaţiile care creează evenimente, iar cele care nu stau cu mâna întinsă la bugetul local sunt şi mai puţine! La Alba Iulia nu avem nicio asociaţie a investitorilor din turism. Culmea este că Primăria Alba Iulia a încercat şi mai încearcă să-i stimuleze pe investitori să se asocieze arătându-le beneficiile: promovare unor pachete turistice comune, a unor trasee turistice care să includă şi localităţi şi investitori din preajma municipiului, posibilităţi de colaborare cu asociaţii turistice similare din ţară sau din afară, posibilităţi de promovare şi atragere aturiştilor, etc., dar, deşi au existat discuţii cu privaţii din turism, asociaţia nu a luat fiinţă pentru că deşi primăria le-a propus şi le-a arătat avantajele, se pare că privaţii din turism nu prea le-au înţeles. Sau poate că li se pare că unul va lucra mai mult şi altul va beneficia? Păguboasă atitudine oricum!
Şi totuşi, Primăria municipiului Alba Iulia nu abandonează lupta spunând: „Am creat obiectuil turistic, îl întreţinem, mai faceţi şi voi ceva!”. Face ea încă ceva! De data aceasta participă la crearea unor instrumente de promovare noi printre care şi crearea unor jocuri interactive. *EUROTHENTICS va fi o colecție de jocuri interactive, adresate atât copiilor cât și adulților, cu rolul de a oferi indicii despre obiectivele vizitabile din oraș, de a conecta și a conduce turistul spre zonele incluse în traseul format, de a promova idea de turism responsabil și de a atrage atenția vizitatorilor asupra mediului înconjurător și diversitatea culturală. Aceste jocuri vor fi prezentate în cadrul Gamification World Congress 2017. *iBook EUROTHENTIC – platformă on-line de promovare turistică, gratuită, funcționabilă pe sistemele de operare iOS și Android, care va cuprinde informații turistice despre Alba Iulia utile atât în momentul planificării vizitei, cât și în momentul în care turistul ajunge în Alba Iulia. *EUROTHENTICA, the Cultural Heritage Route – Alba Iulia urmează să fie inlcusă într-un traseu turistic format din următoarele localități: Rhodes (Grecia) – Lagopesole (Italia) – Mazaricos (Spania) – Race-Fram (Slovenia) – Varna (Bulgaria) – Trabzon (Turcia).
De unde a apărut această rută? Ei bine a apărut pentru că este unul dintre rezultatele proiectului prin care se realizează şi noile modele şi metode de promovare. Este vorba despre un proiect, DIVERTIMENTO, la care participă 7 membri: CULTUREPOLIS (Grecia) – în calitate de lider de proiect, UNICITY S.p.A. (Italia), HOTELOFI SRL (Spania), POZEJDON TURIZEM d.o.o. (Slovenia), INSTITUTUL NAȚIONAL DE ECONOMIE – ACADEMIA ROMÂNĂ (România), UNION OF BULGARIAN BLACK SEA LOCAL AUTHORITIES (Bulgaria) și T.C. DOGU KARADENIZ KALKINMA AJANSI (Turcia). Alba Iulia a fost aleasă de Academia Română ca oraş pilot pentru implementarea activităţilor proiectului. Cele de mai sus sunt principalele rezultate şi vor fi utilizate (prezentate şi distribuite) în cadrul Târgului de Turism de la Berlin din anul 2017, contribuind la promovarea municipiului Alba Iulia, dar şi la îmbunătăţirea calitativă a prezenţei româneşti la acest mare târg internaţional.
În cadrul proiectului finanţat de Uniunea Europeană în cadrul programului european COSME – EU pentru Competitivitatea Intreprinderilor Mici şi Mijlocii (SMEs), apelul dedicat intreprinderilor din turism mai sunt incluse: *crearea unei rețele de factori interesați din Alba Iulia (din sectoarele public-privat-terțiar, cu activitate în domeniul turismului), în vederea realizării și promovării unui nou model de Business Plan în turism, adaptat nevoilor din municipiu; *crearea unei platforme on-line de training, coordonată de către Institutul de Economie Națională, care permite cursanților ce pargurg modulele on-line cu succes să obțină diplomă de Expert Heritage, de nivel ISCED 5-6; *înființarea unei asociații a întreprinderilor de turism, cu sediu la Roma, alcătuită din actorii interesați beneficiari ai proiectului, care va prelua, disemina și propaga rezultatele proiectului. După cum vedeţi se discută despre asociaţii internaţionale de turism, dar noi nu avem una locală. Sperăm însă că va apărea, stimulată de acest exemplu!
„Noi, a declarat primarul Mircea Hava, facem tot ce stă în putinţa noastră. Avem echipa de, pot să le spun deja, experţi în găsirea de finanţări coodonată de administratorul public Nicolaie Modovan care găsesc oportunităţile. Le analizăm împreună şi apoi propunem consiliului local aporbarea lor. Nu numai în turism, dar acum vorbim despre acest proiect. Este un efort comun aici în cadrul administraţiei. Eu nu o să-i critic pe investitori, au şi ei planuile şi greutăţile lor, dar îmi doresc să înţeleagă că aşa cum noi acţionăm ca administraţie în comun, aşa să acţioneze şi ei. Pentru că un turist care vine într-un hotel, vrea să mănânce ceva la o terasă, poate vrea să viziteze împrejurimile… Va avea nevoie de transport, de ghizi, de un program complet. Toţi ar avea de câştigat!”
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Taxa de promovare turistică, SUSPENDATĂ de Primăria Alba Iulia, după solicitarea făcută de hotelierii din oraș, pe motivul lipsei de turiști
Taxa de promovare turistică, SUSPENDATĂ de Primăria Alba Iulia, după solicitarea făcută de hotelierii din oraș, pe motivul lipsei de turiști Consiliul Local Alba Iulia a votat pentru suspendarea taxei de promovare turistică plătită de turiștii care se cazează în hotelurile din municipiu, după ce hotelierii din oraș au solicitat acest lucru, invocând lipsa turiștilor. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de SFANTUL STEFAN 2024. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi