Rămâi conectat

Ştirea zilei

Adrian Teban: ”Conducerea CNADNR este de o incompetență crasă. Ne crează dezavantaje puternice din punct de vedere economic!”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Primarul Adrian Teban este indignat de răspunsul primit din partea directorului CNADNR, Narcis Neaga, în privința construirii nodului rutier care ar trebui să conecteze orașul Cugir la autostradă. Edilul a declarat că la ora actuală nu există nicio perspectivă privind realizarea acestui nod rutier deoarece șeful companiei îl consideră ”inutil”.

Adrian Teban”Din păcate, după multe discuții suntem în aceeași fază, în sensul că nu avem nicio perspectivă privind realizarea acestui nod, asta și din cauza faptului că mulți oameni care sunt puși acolo, la CNADNR, să rezolve problemele, din punctul meu de vedere mai mult încurcă lucrurile. M-a dezamăgit foarte mult răspunsul dat de această companie, prin domnul director Narcis Neaga, vis-a-vis de inutilitatea acestui nod rutier. Vă dați seama că, dacă la nivelul acesta se vorbește de inutilitate, chiar nu mai pot să înțeleg cu cine ar trebui să discutăm. Mi se pare că, de multe ori, acest director de la CNADNR conduce mai mult decât este cazul, pentru că noi am făcut memorii la ultimii șase miniștri ai Transporturilor, de la toți am primit promisiuni și am avut asigurări că, inclusiv pe bugetul din acest an va fi prins acest nod rutier, iar acum vedem că acesta este inutil”, a spus edilul.

El a dat de înțeles că orașul pe care îl conduce ar putea fi dezavantașat de contextul politic în care ne aflăm, făcând o comparație cu municipiul Sebeș care beneficiază de trei ieșiri la autostradă: ”Eu nu știu cum oamenii aceștia pot să justifice și să argumenteze utilitatea acestor ieșiri de la Sebeș, iar la Cugir, unde totuși există o unitate care este printre cele mai importante din industria de apărare în acest moment, în România, să spnă că este inutil un racord la autostradă, în condițiile în care construcția lui impune cheltuieli minimale”.

Adrian Teban consideră că lucrurile se vor schimba doar după înlocuirea întregii conduceri a CNADNR, care ”dovedește în acest caz o incompetență crasă”: ”Mi s-ar părea normal ca ei să-și dea demisia, dacă sunt puși acolo să rezolve unele lucruri și dau asemenea răspunsuri”.

”Vedeți, de altfel că autostrada de la Sibiu la Cunța, care a fost inaugurată de domnul prim-ministru cu atâta fast înainte de alegerile prezidențiale, acum stă să cadă. Cred că oamenii aceștia, la un moment dat trebuie să răspundă pentru toate aceste lucruri, pentru că ne crează dezavantaje puternice din punct de vedere economic!”, a încheiat primarul Cugirului.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Carduri de energie 2024: Valabilitatea, prelungită. Expiră la 31 mai

Unirea Ziarul

Publicat

în

Carduri de energie 2024: Valabilitatea a fost prelungită. Expiră la 31 mai Valabilitatea cardurilor de energie a fost prelungită, astfel că românii mai pot face plăţi reduse ale facturilor. Aceasta este una dintre cele mai importante măsuri sociale decontate anul trecut din fonduri europene, de care beneficiază 2,8 milioane de locuințe. Pentru că 1,1 milioane […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea