Rămâi conectat

Politică Administrație

ADR Centru: Relațiile de cooperare cu germanii vor viza pregătirea de noi proiecte pentru societatea civilă, pentru educație și pentru intensificarea schimburilor de experiență în domeniul cercetării

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Pornind de la interesul comun al Ministerului pentru Justiție, Afaceri Europene și Protecția Consumatorului din Landul Brandenburg și al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru, privind dezvoltarea continuă a colaborării bilaterale și pentru extinderea pe termen lung a schimbului de experiențe, delegația acestui minister din Germania s-a aflat timp de trei zile în Regiunea Centru, pentru a discuta cu oficialitățile române despre stadiul actual și rezultatele parteneriatului dintre cele două regiuni, dar și despre posibilitățile de extindere a cooperării.

În cadrul acestei vizite a avut loc evenimentul de semnare a nou Acord de cooperare dintre Ministerul de Justiție, Afaceri Europene și Protecția Consumatorului din Brandenburg și ADR Centru. Teme cum ar fi valorificarea energiilor regenerabile, formarea profesională continuă, inclusiv a unor muncitori români în Germania, schimburile de experiență, cooperarea Centrelor Europe Direct, asigurarea transferului tehnologic, dar și promovarea economică reciprocă, sunt viitoarele direcții de cooperare între cele două regiuni europene, conform parteneriatului recent semnat.

Ținând cont de experiența și expertiza de care dispune Landul Brandenburg în aceste domenii, prin organizarea acestei vizite de lucru, ADR Centru și potențialii beneficiari de fonduri POR 2014-2020, vor beneficia de know-how-ul partenerilor germani și își vor putea valorifica bunele lor practici în domeniu. De mare interes pentru Regiunea Centru sunt finanțările alocate prin POR 2014-2020 în cadrul Axei prioritare 1, de promovare a transferului tehnologic și respectiv în cadrul Axei prioritare 4, care combină prioritățile de investiții aferente obiectivelor tematice privind economia cu emisii scăzute de carbon. Accent foarte mare se va pune pe protecţia mediului și promovarea utilizării eficiente a resurselor; promovarea incluziunii sociale și combaterea sărăciei, dar și pe investițiile în educație, competențe și învățare pe tot parcursul vieții. Semnatarii acestui acord consideră că astfel, preluând cunoștințe de la partea germană, județele din centrul României vor putea atinge obiectivul inclus în Strategia Europa 2020 privind dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaștere și inovare.

Vizita delegației conduse de doamna Anne Quart a debutat luni dimineață, printr-o întâlnire de lucru cu Președintele CJ Alba, domnul Ion Dumitrel, alături de primarul orașului Cugir, Adrian Teban, de directorul Parcului Industrial Cugir, Emil Muntean, de reprezentanții comunei Ciugud, dar și împreună cu echipa tehnică din cadrul CJ Alba. În cadrul acestei întrevederi s-au discutat teme privind parteneriatul dintre Landul Brandenburg și județul Alba, dar și aspecte privind dezvoltarea colaborării, în special în domeniile culturale și sociale, dar ținând cont de contextul social-economic și de oportunitățile de investiții din zonă. Ulterior, la Sebeș, delegația germană a avut o foarte fructuoasă întâlnire cu echipa municipalității, condusă de primarul Dorin Nistor. La Sebeș, un oraș cu o îndelungată tradiție germană, s-a discutat despre formare profesională, activități și întâlniri bilaterale ale tinerilor, sprijinirea colaborării în domeniul societății civile și al ONG, parteneriate școlare și între orașe. Un prim eveniment comun cu Brandenburg va avea loc chiar la începutul lunii iulie, când o delegație de tineri din orașul Wittstock va vizita zona Sebeșului, pentru a dezvolta parteneriatul cu colegii de la Liceul German.

În Alba Iulia, delegația germană s-a întâlnit în inima Cetății cu Gabriel Pleșa, viceprimarul municipiului Alba Iulia și reprezentanții echipei tehnice din Primărie. Oaspeții au făcut o adevărată incursiune în Istorie, în povestea locurilor, dar și a oamenilor care trăiesc aici, atenția fiindu-le captivată de prezentarea rezultatelor proiectelor europene, despre revitalizare socială, despre rolul comunității în dezvoltarea acestui oraș. Vizitând investițiile realizate cu fonduri POR care au schimbat complet fața Cetății Vauban, doamna Secretar de Stat s-a declarat absolut îndrăgostită de acest oraș, unde vestigiile sunt puse în valoare și integrate în viața comunității.

”Am fost deosebit de onorați să putem organiza o vizită importantă a unui reprezentant de Stat din Landul Brandenburg în Regiunea Centru. Acest eveniment survine după mai mulți ani, aproape zece, de colaborare continuă și va fi și un moment important pentru definirea colaborării viitoare. De-a lungul timpului am derulat multe proiecte comune, inclusiv și în cadrul unor proiecte transnaționale, dar acum ne punem problema pregătirii de proiecte finanțabile prin POR 2014-2020. Trebuie să ținem cont de experiența și cunoștințele de care dispune Landul Brandenburg. Vom continua să investim pentru viitorul regiunii dar, de acum, ne preocupă și dezvoltarea relațiilor de cooperare cu germanii prin proiecte pentru societatea civilă, pentru educație și pentru intensificarea schimburilor de experiență în domeniul cercetării. Urmează să monitorizăm felul în care rezultatele acestei vizite de lucru vor sprijini potențialii beneficiari de fonduri europene, pentru a-și valorifica bunele practici în domeniu”, a declarat, după încheierea vizitei germane în Regiunea Centru, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Pentru ziua de marți, delegația coordonată de doamna Quart a vizitat două proiecte finanțate cu fonduri europene prin POR 2007-2013 în Sovata. Este vorba de modernizarea zonei Lacului Ursu și un ștrand combinat cu o bază modernă de tratament, respectiv o investiție publică și una privată. Delegația Landului Brandenburg, a fost ghidată chiar de președintele CJ Mureș, Ferenc Peter și primarul din Sovata, Laszlo Fulop, iar germanii au fost impresionați de ce bază de tratament și ce investiții s-au realizat pe ”Drumul Sării”.

Ulterior, doamna Anne Quart a participat în calitate de invitat special la ședința CDR Centru, forul deliberativ regional, alături de președintele CDR Centru, domnul Sándor Tamás, care este și președintele CJ Covasna, la Hotel Aluniș. În cadrul acestei întrevederi, dânsa a dezbătut stadiul dezvoltării Regiunii, precum și situația pregătirii de proiecte POR 2014-2020, alături de membrii CDR Centru. Germanii au prezentat câteva sugestii și sfaturi privind impactul și semnificația viitoarelor proiecte finanțabile cu fonduri nerambursabile, prin programele europene, astfel încât cetățenii să sesizeze o schimbare în bine a calității vieții lor, ca urmare a derulării respectivelor investiții. Ulterior acestei întâlniri, doamna Secretar de Stat Anne Quart și domnii Tamás Sándor, Ferenc Peter și Simion Crețu, au susținut o Conferință de presă comună.

De la Sovata, delegația germană, însoțită de membrii Reprezentanței pentru chestiuni de Parteneriat bilateral între Landul Brandenburg și Regiunea Centru, a participat la vizite de documentare, atât la proiecte finanțate prin POR 2007-2013, cât și la obiective de mare interes în Sighișoara și Sibiu. În acest din urmă oraș a fost organizată o întâlnire cu comunitatea germană, reuniune condusă de domnii Martin Bottesch și Wiegand Fleischer, vicepreședintele CJ Sibiu, după care a avut loc o întrevedere cu Consulul Germaniei, doamna Judith Urban. Ieri, 21 iunie, delegația Landului Brandenburg a părăsit România, iar în aceeași după-amiază doamna Anne Quart a avut o întâlnire de lucru la Potsdam cu membrii Comisiei pentru Afaceri Europene din Parlamentul Landului, cărora le-a împărtășit experiența avută în România. Dânsa a vorbit în fața colegilor domniei sale despre proiectele de dezvoltare vizitate, despre temele privind cooperarea bilaterală și despre intensificarea investițiilor germane în Regiunea Centru. Plăcut impresionată și de atracțiile turistice din România, doamna Anne Quart a recomandat membrilor acestei comisii din Brandenburg să viziteze măcar odată România și Regiunea Centru!

 ”Trebuie să recunosc faptul că despre această regiune nu știam prea multe lucruri, citind doar rapoartele de lucru și punctele de vedere oficiale asupra derulării unor evenimente și asupra rezultatelor unor proiecte. În schimb, în aceste zile am vizitat locuri și m-am întâlnit cu oameni deosebiți, care mi-au arătat o altă față despre România, despre Regiunea Centru. Și ceea ce am văzut m-a surprins plăcut, deoarece am văzut că aici se dorește dezvoltare, se dorește progres se lucrează și, mai ales, este multă înțelegere și toleranță. Am vorbit cu români, cu maghiari, cu germani și toți mi-au prezentat proiecte și rezultate, dar și oportunitățile de viitor, care înglobează câte puțin din viziunea fiecăruia. Mă bucur că am efectuat această vizită și mă bucur că ne putem pune experiențele dobândite de-a lungul timpului la dispoziția partenerilor noștri din județele Regiunii Centru, pentru propășirea cetățenilor și pentru pregătirea de și mai bune proiecte, absorbind fondurile structurale ale Uniunii Europene”, a declarat miercuri, înainte de plecarea spre Germania, doamna Anne Quart, Secretar de Stat în cadrul Ministerului de Justiție, pentru Europa și Protecția Consumatorului, din Landul Brandenburg.

[nggallery id=4226]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comunicat de presă | USR Cugir: Flaviu-Lucian Rădițoiu, alternativa inovatoare, dinamică și dedicată, la actuala administrație USR Cugir are plăcerea de a anunța că Flaviu-Lucian Rădițoiu a fost ales candidat pentru funcția de primar, al orașului Cugir, în cadrul Adunării Generale a filialei. Cunoscut pentru implicarea sa constantă în comunitate, în diverse activități de voluntariat, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea