Administrația unei comune din Apuseni pregăteşte atragerea de fonduri europene prin Programul Operaţional Capital Uman
Programul alocă bani europeni pentru accesul la educaţie, la piaţa muncii, antreprenoriat, servicii medico-sociale, îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, asistenţă juridică pentru obţinerea documentelor şi combaterea discriminării
La Bistra au avut loc deja două întâlniri pentru a identifica posibilităţi de accesare a fondurilor europene în cadrul Programului Operaţional Capital Uman 2014 – 2020 (POCU), axa prioritară 4 – Incluziunea socială şi combaterea sărăciei. Obiectivul este reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate, prin implementarea de măsuri integrate. „Se urmăreşte găsirea a cât mai mulţi potenţiali beneficiari. Se vor constitui echipe care vor merge pe teren şi vor aplica chestionare care au ca scop identificarea celor care ar putea beneficia de aceste fonduri europene în cadrul POCU”, afirmă primarul comunei Bistra, Traian Gligor.
Ca o zonă să fie considerată comunitate marginalizată trebuie să îndeplinească anumite cerinţe minime, ca de exemplu: procentul persoanelor cu vârsta între 15 – 64 de ani care au absolvit maxim 8 clase să nu depăşească pragul minimal de 22%, proporţia persoanelor de 16 – 64 de ani care nu sunt încadrate pe piaţa formală a muncii şi nici nu urmează o formă de învăţământ să nu treacă de 22,5% etc. Tipurile de activităţi eligibile care pot fi sprijinite sunt intervenţii în domeniul educaţiei, în domeniul ocupării forţei de muncă, în domeniul dezvoltării/furnizării de servicii (sociale, medicale, medico-sociale), în domeniul îmbunătăţirii condiţiilor de locuit şi în domeniul acordării de asistenţă juridică pentru reglementări acte.
Tipurile de solicitanţi/parteneri eligibili sunt autorităţile publice locale cu responsabilităţi în domeniu, în parteneriat cu persoane juridice care au experienţă de minimum 6 luni în domeniul uneia dintre activităţile prevăzute în ghidul solicitantului şi care au expertiză relevantă pentru acţiunile selectate, precum şi ONG-uri. Grupul ţintă cuprinde persoane din comunităţile marginalizate aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială. La Bistra, grupul ţintă vizat de proiect este de 550 de persoane. Perioada de implementare a proiectului este de maximum 48 de luni. (I.B.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Proiecte pentru orașul Teiuș: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie Primarul orașului Teiuș, Mirel Vasile Hălălai, printr-o postare de ieri, 24 aprilie, de pe facebook a anunțat trei proiecte noi pentru teiușeni: creșă, stadion și sediu nou pentru primărie: ”Împreună cu arhitectul orașului, Claudiu Colev am fost astăzi la București la Ministerul Dezvoltării pentru […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Floriile 2024. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2025, 2026. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 3 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica