// ViewContent // Track key page views (ex: product page, landing page or article) fbq('track', 'ViewContent'); // Search // Track searches on your website (ex. product searches) fbq('track', 'Search');

Adio PDL, Adio Băsescu!

Convenţia Naţională a Partidului Democrat Liberal a fost marcată, de la un capăt la altul, de intervenţiile preşedintelui României, Traian Băsescu, care şi-au pus amprenta asupra viitorului acestui partid. El a reuşit să dezbine şi această formaţiune politică, aşa cum a dezbinat un întreg popor, pe care l-a dus în pragul sărăciei şi al disperării, făcând praf şi pulbere orice urmă de unitate, fraternitate şi solidaritate naţională. Acum a venit rândul să-şi devoreze propriul partid, cel care l-a adus în fotoliul de la Cotroceni, l-a salvat de două ori de la suspendare şi i-a făcut fiica europarlamentar. În mod normal, ca preşedinte al tuturor românilor, Traian Băsescu nu avea ce căuta la această Convenţie şi nici nu avea voie să susţină, pe faţă, şi prin tot felul de manevre de culise, o anumită candidatură, a Elenei Udrea, pe care o dorea în fruntea partidului ca pe o marionetă după modelul Dan Voiculescu ori Dan Diaconescu, care au impus şi ei pe Daniela Popa, respectiv Simona Man în postura de preşedinte de faţadă al PC şi PP-DD. Traian Băsescu nu a reuşit acest lucru aşa că pur şi simplu a turbat la aflarea veştii că favorita lui a fost învinsă de Vasile Blaga. O stare de furie care i-a întunecat minţile, ca atunci când a proclamat austeritatea şi a tăiat salariile şi pensiile românilor şi care l-a făcut să declare că în PDL nu există democraţie doar pentru că nu a fost aleasă preşedinte Elena Udrea. Prin urmare, a hotărât să-şi ia mâinile şi pecetea, sau, mă rog, piatra de moară de pe Partidul Democrat Liberal, adică să se lepede de el şi de Vasile Blaga ca dracu’ de tămâie. Aşa că Adio PD, adio PDL!
Cred că eliberarea PDL-ului de sub tutela  şi comanda lui Traian Băsescu este una benefică pentru partid. Nici că se putea mai bine atâta timp cât 7,5 milioane de români l-au suspendat pe preşedintele-jucător şi dezbinator, iar sloganul “Jos Băsescu!”  a făcut ca la alegerile parlamentare PDL-ul să intre în parlament pe uşa din dos, la masa verde. Cele mai slabe rezultate s-au obţinut în Bucureşti, acolo unde şefă era Elena Udrea, astfel că a trebuit să o ia la sănătoasa, prin Moldova lui Ştefan Pinalti, la alegerile parlamentare. Acum, Elena Udrea a reuşit să-i mai dea o lovitură PDL-ului pentru că mai mult ca sigur partidul se va rupe, din cauza unor orgolii şi interese pur personale, degenerând ca acelea care au măcinat şi PNŢCD-ul pe vremea lui Victor Ciorbea şi Emil Constantinescu şi l-au împărţit de nici până astăzi nu se prea ştie cine mai sunt adevăraţii ţărănişti din România. Cert este că ei nu mai contează în politica românească. Aşa cum s-ar putea să nu mai conteze nici democrat-liberalii, căci au grijă Băsescu şi cei care mai sunt încă în serviciile lui Zeus, inclusiv secrete, să-i termine definitiv pe Vasile Blaga şi partizanii săi. Zic partizani pentru că lupta dintre adepţii lui Băsescu şi partidul lui Vasile Blaga va continua până când se va alege praful şi pulberea din ceea ce a fost odinioară Partidul Democrat. El va sfârşi probabil în braţele PNL-ului, după modelul ţărăniştilor lui Victor Ciorbea, acum mare liberal şi el.
Bine ar fi ca prorocirea mea să nu se împlinească şi să avem totuşi un partid de opoziţie puternic, benefic pentru democraţia noastră. Oricum, Vasile Blaga are o misiune extrem de grea pentru că va trebui să lupte atât pentru unitatea partidului, cât şi cu acoliţii lui Traian Băsescu, ca să nu mai vorbim de statutul de partid de opoziţie, dacă va mai avea energie şi timp pentru a-şi exercita rolul de principală forţă a Opoziţiei. Rămâne de văzut ce va face Elena Udrea, singura care îl poate stăpâni şi domoli, ca să nu zic învinge în orgolii şi amorul propriu, pe năbădăiosul lup de mare Traian Băsescu, lovit drept în inimă de victoria buldogului Vasile Blaga. Oricum, dacă preşedintele Traian Băsescu este, practic, expirat din punct de vedere politic, şi poate spune adio oricărei reveniri în viaţa politică, favorita sa, Elena Udrea, are încă multe atuuri şi adepţi pentru a influenţa destinul democrat-liberalilor. Rămâne de văzut dacă Vasile Blaga va şti să-i aline durerile înfrângerii şi să o consoleze cu o funcţie de prim-vicepreşedinte pentru a-l ţine la respect pe războinicul care s-a despărţit de PDL. Cred însă că nu şi de Elena Udrea, singura care mai poate aduce pacea, liniştea şi salvarea partidului de la coşul istoriei. Sper ca Vasile Blaga să înţeleagă faptul că în spatele fiecărui bărbat puternic se află şi o femeie frumoasă, deşteaptă şi chiar mai puternică, precum o leoaică rănită, după furtuna şi lupta prin care a trecut.

Email: stiri@ziarulunirea.ro
Tel: 0258.811.419

6 Răspunsuri la Adio PDL, Adio Băsescu!

  1. pilu 25.03.2013 la 9:27

    S-a dus dracului cu opozitia! In curand vor fi doua partide mari si late. PNL si PSD care se vor suceda la putere din 4 in 4 ani.Ca-n America.

    • Horea 25.03.2013 la 13:41

      Da. Vor fi doua partide (PSD si PNL)care vor forma o alianta. Acum, USL.

      Peste 4 ani,ULS (uniunea liberal sociala).

      Si uite asa, ajungem la … PCR! Ca-n Rusia.

  2. HH 25.03.2013 la 10:19

    CIUMA PORTOCALIE TREBUIE SA DISPARA NU SA FACA OPOZITIE !
    OPOZITIA INTR-UN STAT NORMAL TREBIUE SA CONSTITUIE ALTERNATIVA ORI PD-L S-A COMPROMIS TOTAL NU MAI POATE VREODATA SA INDEPLINEASCA ACEST ROL !!!
    * „DISTANTAREA” DE BASESCU POATE SA FIE SI O STRATEGIE „DE RESUSCITARE”, DE PROSTIRE A PROSTILOR !

  3. DANUT 25.03.2013 la 10:41

    bravo blaga hava si ceilalti care a-ti votat i–altfel de cum a vrut marinarul betiv ..pa-pa base eba si curva blonda udrea

  4. MISCAREA LEGIONARA 27.03.2013 la 5:29

    NO,…GATA MARINARULE !!! ACUM,…DU-TEEE,DU-TEEEE SI LASA-NE,….PE MARE DEPARTE,ACOLO TI-I LOCUL. DEGEABA,TE SUPERI CA VACARUL,PE SAT. PE ELENA(u.) TA,NU TI-O MAI SERVESTE NIMENI,LA PAT,…MAI ALES DUPA UN SPRIT,CUM ERAI OBISNUIT !!! GATA,….PIRATULE MAI AI PUTIN,…TE DUCI SI TU DRAKU,AI FURAT DESTUL,…EU ZIC,S-O IEI DUPA CEAUSESCU. DUTE-N MORTII MATII,LA MERKEL&CO….!!!

  5. vivi 29.03.2013 la 8:46

    PSD a mai fost fratilor la putere !
    O incrangatura de hoți si acolo !
    Pleaca PDL si vin alti tahlari care cu siguranta nu i intereseaza soarta noastra