Rămâi conectat

Actualitate

Accident rutier grav: Doi tineri, soț și soție, transportați la spital după ce s-au răsturnat cu mașina, pe Transalpina

Ziarul Unirea

Publicat

în

Doi tineri, soţ şi soţie, în vârstă de 28 şi 26 de ani, au fost grav răniţi, marţi, după ce s-au răsturnat cu maşina pe Transalpina, la locul accidentului intervenind salvamontiştii şi fiind trimis şi un elicopter SMURD.

Reprezentantul Salvamont Gorj Ioan Dodenciu a declarat pentru News.ro că salvamontiştii au intervenit pe Transalpina, în zona Văii Lotrului, unde o maşină de teren în care se aflau două persoane, soi şi soţie din Timişoara, a ieşit de pe drumul principal şi s-a răsturnat pe un teren accidentat.

”Este vorba despre o maşină de teren în care se aflau două persoane. Au luat-o pe un teren accidentat, ieşind de pe şoseaua principală, iar la un moment dat s-au răsturnat cu autoturismul de câteva ori, până în drum. Ambii sunt răniţi. Noi, cei de la Salvamont, am fost în echipaj de primă urgenţă, i-am scos şi maşină şi au fost transportaţi la spital. Unul a fost preluat de Ambulanţă, iar celălalt de elicopterul SMURD”, a declarat Ioan Dodenciu.

Potrivit acestuia, la locul accidentului au sosit mai multe ambulanţe de la Petroşani şi din judeţul Vâlcea, precum şi elicopterul SMURD.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră

Ziarul Unirea

Publicat

în

Vinerea Mare la catolici: Ziua în care Hristos a fost răstignit şi a murit pe cruce. Tradiții în Vinerea Neagră Vineri, 29 martie 2024, este o zi specială pentru credincioșii romano-catolici și reformați din întreaga lume. Este Vinerea Mare, zi în care aceștia trebuie să stea departe de mesele îmbelşugate, să se roage și să […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea