Rămâi conectat

Actualitate

870 milioane de lei nerambursabili pentru IMM-uri. Cum pot fi obținuți banii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024
Fonduri de 870 de milioane de lei au la dispoziție, în acest an, IMM-urile din care pot obține finanțări nerambursabile, cea mai mare parte a acestora, aproximativ 800 de milioane de lei, fiind fonduri europene.
Cele mai mari șanse să obțină fonduri le au IMM-urile din domenii precum industria textilă, pielărie, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor electronice și accesorii ale acestora, iar banii pot fi folosiți pentru investiții noi sau pentru extinderea unor afaceri existente, afirmă Cristina Cojocaru, manager Divizia de Proiecte Europene a firmei de consultanță Deloitte.
Aproximativ 800 de milioane de lei provin din fonduri europene prin Programul Operațional Regional (Axa 2, Prioritatea de investiții 2.2 Sprijinirea creării și extinderea capacităților avansate de producție și dezvoltarea serviciilor), iar restul sunt bani care pot fi atrași printr-o schemă de ajutor derulată de Ministerul Economiei. „Restul provin din schema de ajutor de stat <>, instituită prin Hotărârea de Guvern 907 din 2016 și derulată de Ministerul Economiei.
Aceste din urmă fonduri sunt mai vulnerabile la măsuri de reducere a cheltuielilor în contextul unor eventuale dificultăți la respectarea țintei de deficit bugetar”, a declarat pentru Profit.ro Cristina Cojocaru. În ambele cazuri, valoarea finanțării nerambursabile nu poate depăși un milion de euro, intensitatea ajutorului variind între 35% și 70%, în funcție de regiunea în care se desfășoară proiectul și dimensiunea beneficiarului, iar cheltuielile de consultanță pentru elaborarea planurilor de afaceri și pregătirea aplicației pentru finanțare sunt eligibile la rambursare.

Apelul de proiecte din cadrul POR s-a deschis în data de 23 februarie 2017, IMM-urile având la dispoziție șase luni pentru depunerea electronică a aplicației pe platforma MySmis. În cazul în care după două luni suma alocată, de aproape 173 de milioane de euro, este „angajată” de proiecte cu punctaj mare (peste 85 de puncte din 100 posibile), atunci apelul se va suspenda.

Pentru succesul aplicațiilor, IMM-urile ar trebui să-și dezvolte un plan de afaceri foarte bine argumentat. Cele mai mari șanse să obțină fonduri le au IMM-urile din industria textilă, pielărie, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor electronice și accesorii ale acestora, fabricarea motoarelor și a autovehiculelor, însă și alte afaceri sunt eligibile. „Șansele sunt sporite dacă IMM-ul are o rată mare de solvabilitate generală și de rentabilitate financiară, atât la nivel de companie, anterioară proiectului, cât și pe proiect.
Pentru optimizarea punctajului, recomandăm potențialilor beneficiari să justifice caracterul inovator al investiției, modul în care investiția ajută la dezvoltarea regională, modul în care investiția contribuie la atingerea obiectivelor naționale și cum tratează chestiunile legate de calitatea mediului înconjurător, de eficiența energetică și de egalitatea de șanse. Un proiect bun este acela care fundamentează planul de afaceri prin analiza de piață, detalierea costurilor și a veniturilor, precum și sustenabilitatea afacerii”, afirmă Cristina Cojocaru.

IMM-urile care nu sunt eligibile în cadrul apelurilor sunt cele care sunt fie în dificultate, fie activează într-un domeniu neeligibil. Domeniile de activitate excluse de la finanțare nerambursabilă sunt, de regulă, cele care se susțin fără acest sprijin (imobiliar, farma, financiar etc.).

Alte oportunități de finanțare disponibile IMM-urilor ar fi schema de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă și schema pentru stimularea investițiilor cu impact major în economie, însă acestea se adresează oricărui tip de societate, atât companii mari, cât și IMM-uri.

Dintre acestea, pentru IMM-uri cea mai accesibilă ar fi schema de ajutor de stat pentru crearea de noi locuri de muncă, prin intermediul căreia 37 companii au reușit în anii 2015 și 2016 să primească acorduri de finanțare de 40 de milioane de euro pentru crearea a 6.398 de locuri de muncă.

Sursa: profit.ro

Salvează


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar

Ziarul Unirea

Publicat

în

ADMITERE școli militare 2024: Sute de locuri disponibile pentru învățământul postliceal maiștri militari și subofițeri. Condiții de recrutare și calendar Centrul Militar Judeţean Alba, prin Biroul Informare Recrutare, desfășoară activități de recrutare a candidaților pentru admiterea în instituţiile militare de învăţământ postliceal. Citește și: FOTO: Povestea Mariei Cioruță, o femeie din Alba, mama a 4 […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea