Rămâi conectat

Curier Județean

6-12 august: Festivalul Internațional de Folclor, la Aiud. Ansambluri din 10 țări, paradă populară și spectacol de gală. PROGRAMUL

Alexandra Mates

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

festivalul de folclor aiudÎn perioada 6 – 12 august, în Piața „Dr. Constantin Hagea” va avea loc evenimentul emblemă al municipiului Aiud, Festivalul Internațional de Folclor. Ajuns la cea de a V-a ediție, evenimentul va reuni ansambluri folclorice din Europa,  Asia,  America de Nord și America de Sud.

La ediția din acest an și-au anunțat participarea ansambluri folclorice din 10 țări: România, Serbia, Ungaria, Slovacia, Spania, Turcia, Kyrgyzstan, Mexic, Paraguay și Columbia.

Având în vedere faptul că în acest an Ansamblul Folcloric „Doina Aiudului” împlinește 15 ani de existență, regalul folcloric va fi deschis joi, începând cu ora 20.00, de minunatul ansamblu, care va susține un spectacol pe scena amplasată în Piața „Dr. Constantin Hagea” iar ansamblurile folclorice din străinătate vor participa ca spectatori.

În următoarele zile, pe scena festivalului vor urca toate ansamblurile folclorice, care își vor prezenta porturile și dansurile populare, precum și obiceiurile specifice fiecărei țări.

Duminica va avea loc tradiționala paradă a portului popular, moment în care, locuitorii orașului vor putea admira costumele populare specifice fiecărei țari participante.

Festivalul se va încheia marți, cu un spectacol de gală la care vor participa toate ansamblurile folclorice și se vor înmâna diplome și cupe de către primarul municipiului Aiud, Mihai Horațiu Josan. Ca și în anii precedenți, organizatorii Festivalului Internațional de Folclor sunt Primăria și Consiliul Local Aiud, Centrul Cultural „Liviu Rebreanu”  Aiud, Centrul de Cultură – Alba „Augustin Bena”  și Consiliul Județean Alba.

Ne exprimăm convingerea că și în acest an vom dovedi că Aiudul își merită titulatura de Oraș al Artelor, iar ansamblurile folclorice prezente în municipiul nostru vor descoperi o atmosferă culturală de excepție și o comunitate aiudeană primitoare și iubitoare de folclor”, au transmis organizatorii.

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE FOLCLOR  AIUD 6 – 12 AUGUST 2015

JOI – 06.08.2015 
–  ora 20:00 spectacol folcloric-  Ansamblul „Doina Aiudului”  – 15 ani de existență

VINERI – 07.08.2015
– ora 19:45 deschiderea festivalului, participă toate ansamblurile cu program de 10-12 minute fiecare: Columbia, Kyrgyzstan, Mexic, Paraguay, Serbia, Slovacia, Spania, Turcia, Ungaria, România

SĂMBĂTĂ – 08.08.2015
– ora 19:45 spectacol folcloric cu ansamblurile din: Columbia, Kyrgyzstan, Turcia, Serbia,  Ungaria, România: „Pipacsom” Ciumbrud, „Doina Arieșului” – Câmpia Turzii, 20 minute fiecare

DUMINICĂ – 09.08.2015
– ora 11:00 – 12:30 deplasare în costume populare la biserici pentru cântecul religios (Catedrala Ortodoxă: Serbia, Slovacia, Columbia, Spania și Biserica Greco Catolică:  Kyrgyzstan, Mexic, Paraguay, Turcia, România)
–  ora  16:30 – 18:00 parada portului popular
– ora 19:45 spectacol folcloric cu toate ansamblurile participante cu program de 10-12 minute fiecare

LUNI – 10.08.2015
– ora 19:45 spectacol folcloric cu ansamblurile din: Mexic, Paraguay, Spania, Slovacia, România: „Cununa Fărăului”, „Dor de sat” Unirea, 20 minute fiecare

MARȚI – 11.08.2015
– ora 19:45 spectacol de gală cu toate ansamblurile cu program de 10-12 minute fiecare
– înmânarea diplomelor și cupelor de către primarul Municipiului Aiud
– ora 23:00 foc de artificii


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba Iulia capitala patrimoniului românesc pentru două zile: Ce spune primarul Pleșa despre participarea la Conferința Rohaereditas

Bogdan Ilea

Publicat

în

Alba Iulia capitala patrimoniului românesc pentru două zile: Ce spune primarul Pleșa despre participarea la Conferința Rohaereditas Timp de două zile, Alba Iulia urmează să fie capitala patrimoniului românesc. Ministerul Culturii organizează Conferinta Rohaereditas la care participă și primăria Alba Iulia. „Alba Iulia este, pentru două zile, capitala patrimoniului românesc, aici desfășurându-se Conferința ROHAEREDITAS, organizată […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea