Rămâi conectat

Actualitate

4 aprilie – Ziua Academiei Române

Ziarul Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Ziua Academiei Române se sărbătorește în fiecare an la 4 aprilie, această dată aniversară fiind hotărâtă în 2000 de prezidiul instituției cu ocazia ”Zilei Porților Deschise”.  

Academia Romana01

La 1/13 aprilie 1866, a fost înființată „Societatea Literară Română”, care și-a început activitatea în anul următor, sub numele de „Societatea Academică Română”. La 29 martie 1879, prin înalt decret, „Societatea Academică Română” a fost declarată institut național, sub numele de „Academia Română”.

Academia a fost încă de la început concepută ca o instituție națională, lucru exprimat prin componența ei — „membri aleși din toate provinciile românești: patru din Muntenia, câte trei din Moldova, Transilvania și Basarabia și câte doi din Banat, Bucovina, Maramureș și Macedonia” — cât și prin programul anunțat.

Scopul ei a fost elaborarea ortografiei și a gramaticii limbii române, începerea și realizarea unui dicționar român.

În cei peste 130 de ani de existență, în Academia Română s-au regăsit reprezentanți marcanți din toate domeniile științelor (filologice, istorice, matematice, fizice, chimice, biologice, geonomice, tehnice, agricole, silvice, medicale ș.a.), ale literaturii și artei, reprezentanți ai cultelor, armatei și vieții politice. (V.N.)

Sursa Agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024

Unirea Ziarul

Publicat

în

Vagoane suplimentare la unele trenuri în minivacanța de 1 Mai și Paști 2024 Din cele 20 de trenuri introduse temporar spre litoral, niciunul nu oprește în județul Alba *Călătoria cu trenurile CFR de la Oradea la Mangalia, lungă „cât o zi de post”! În perioada 30 aprilie/1 mai – 6/7 mai, cu prilejul minivacanței de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea