24-25 iunie: ”Sărbătoarea Iei”, la Petrești. Parada portului popular, premierea celor mai autentice costume, expoziție, spectacol de muzică și dansuri și picnic în natură. PROGRAMUL
Sâmbătă și duminică, 24 – 25 iunie, începând cu ora 9.00, va avea loc, la Petreşti, „Sărbătoarea Iei”. Evenimentul, aflat la prima ediţie, este organizat de Asociația Temerarii Transalpina Petrești, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sebeș, Consiliul Local al Municipiului Sebeș, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeș, Parohiile Ortodoxe I și II Petrești, Parohia Evanghelică Petrești, Școala Gimnazială Petrești și Asociația Fanfara Petrești.
”Scopul acestui eveniment este de a promova ia, ca simbol al portului popular românesc, în strânsă legătură cu tradiţiile legate de sărbătoarea Sânzienelor și a Nașterii Sf. Proroc Ioan Botezatorul. Dorim să contribuim la promovarea valorilor româneşti în rândul tinerei generații, în contextul în care, în data de 24 iunie este marcată Ziua Universală a Iei. Comunitatea locală va îmbrăca un aer de sărbătoare, iar portul popular va fi în centrul atenţiei”, transmite Primăria Sebeș.
Programul zilei de sâmbătă, 24 iunie, cuprinde:
Orele 9.00 – 12.00 – Prăznuirea Nașterii Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele), la Biserica Ortodoxă ”Schimbarea la față” și Biserica Ortodoxă ”Sfinții Trei Ierarhi Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur din Petrești
12.00 – 13.00 – Expoziţie de costume populare și fotografii vechi ilustrând portul popular, la Muzeul Parohiei I, Biserica Ortodoxă ”Schimbarea la față” Petrești
13.00 – 13.30 – Parada Portului Popular, însoțită de Fanfara din Petrești;
13.30 – 14.30 – Premierea celor mai autentice costume populare și înmânarea diplomelor pentru cei mai reprezentativi promotori locali, ai folclorului românesc, meșteri populari, făuritori de frumos, care au promovat valorile și tradițiile culturale strămoșești
14.30 – 15.00 – Standuri cu vânzare obiecte de artizanat și handmade, confecționate de voluntarii Asociației Temerarii Transalpina în cadrul atelierelor de creație și artizanat; standuri cu produse tradiționale locale;
15.00 – 16.00 – Spectacol de muzică și dansuri populare, susținut de soliști, ansambluri și formații artistice de folclor românesc și săsesc, local
Duminică, 25 iunie, între orele 13.00 – 15.00, va fi organizat un picnic în natură, împreună cu tinerii și copiii din Petrești, care vor decora biciclete cochete cu flori, îmbrăcați în ii tradiționale, pentru a culege flori de sânziene.
Asociaţia Temerarii Transalpina are drept scop promovarea şi susţinerea intereselor comune ale tinerilor pe plan local, naţional şi internaţional, în vederea creării posibilităţilor de participare a acestora la viaţa socială, cultural-artistică şi sportivă, prin realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la dezvoltarea societăţii/comunităţii, din punct de vedere economic, social, educaţional, cultural, ecologic, turistic şi sportiv.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Alba Iulia capitala patrimoniului românesc pentru două zile: Ce spune primarul Pleșa despre participarea la Conferința Rohaereditas
Alba Iulia capitala patrimoniului românesc pentru două zile: Ce spune primarul Pleșa despre participarea la Conferința Rohaereditas Timp de două zile, Alba Iulia urmează să fie capitala patrimoniului românesc. Ministerul Culturii organizează Conferinta Rohaereditas la care participă și primăria Alba Iulia. „Alba Iulia este, pentru două zile, capitala patrimoniului românesc, aici desfășurându-se Conferința ROHAEREDITAS, organizată […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFÂNTUL GHEORGHE 2024: Peste 900.000 de români își serbează onomastica în 23 aprilie
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Legendele Sfântului Gheorghe. Cum l-a înfrânt pe balaur şi de ce nu este bine să dormim în această zi
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Cui îi spunem „La mulți ani!” de Sfântul Gheorghe: Nume care se serbează în ziua Sfântului Mare Mucenic, purtătorul de biruință
-
Curier Județeanacum 2 zile
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2024: URARI și FELICITARI pentru cei dragi care își sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiţii şi superstiţii de Sfântul Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul ortodox