Rămâi conectat

Ştirea zilei

15 ianuarie 2011, ultima zi pentru încheierea asigurării locuinţei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor se poate încheia până la data de 15 ianuarie 2011, potrivit prevederilor legale, prima de asigurare fiind diferită, în funcţie de tipul locuinţei. Proprietarii locuinţelor care nu încheie o poliţă de asigurare riscă amenzi de până la 500 de lei. Asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor a devenit obligatorie începând cu 15 iulie 2010. Legea 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor prevede că suma asigurată obligatoriu, adică suma asigurată ce poate fi acordată este echivalentul în lei a 20.000 euro pentru fiecare locuinţă de tip A (construcţie cu structura de rezistenţă din beton armat, metal ori lemn sau cu pereţi exteriori din piatră, cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic) şi a 10.000 euro pentru fiecare locuinţă de tip B (construcţie cu pereţi exteriori din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic şi/sau chimic). Astfel, prima obligatorie (suma de bani pe care o plăteşte proprietarul unei locuinţe, în calitatea sa de asigurat, ori împuternicitul, contractantul sau reprezentantul legal al acestuia, în scopul contractării unei asigurări de locuinţe) reprezintă echivalentul în lei a 20 euro – pentru locuinţele de tip A şi, respectiv, a 10 euro pentru locuinţele de tip B. Poliţa de asigurare va fi valabilă pe o perioadă de 12 luni, cu începere de la ora zero a zilei următoare celei în care s-a plătit prima obligatorie. Riscurile de bază care sunt preluate pentru locuinţa asigurată, inclusiv pentru elementele de construcţie şi dependinţele, dotările şi utilităţile construcţiei sunt: cutremurele de pământ, alunecările de teren şi inundaţiile. Contractul de asigurare obligatorie a locuinţelor acoperă şi daunele indirecte provocate construcţiilor cu destinaţia de locuinţe, consecinţă directă a producerii evenimentelor menţionate mai sus. Normele de aplicare prevăd şi o serie de daune excluse de la plata despăgubirilor. Printre acestea se numără: formarea de crăpături în terenul de fundaţie sau în terenul din preajma clădirii, datorită variaţiei de volum a terenului, ca urmare a contracţiei/dilatării produse de îngheţ/dezgheţ sau a inundaţiilor produse în timpul formării unor lacuri de acumulare sau în timpul schimbării, artificial, a cursurilor de apă. De asemenea, asiguratorii nu vor acorda despăgubiri pentru daunele provocate la locuinţe construite în zone în care organele în drept au interzis acest lucru prin acte publice sau comunicate sau pentru pagubele indirecte, cum ar fi reducerea valorii locuinţei după reparaţii. (A.D.T.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

ACCIDENT în Alba Iulia: Un autoturism ar fi avariat o țeavă de gaz, pe strada Orhideelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

ACCIDENT în Alba Iulia: Un autoturism ar fi avariat o țeavă de gaz, pe strada Orhideelor Un accident rutier a avut loc vineri dimineața, în jurul orei 9.00, în Alba Iulia, pe strada Orhideelor. O mașină ar fi avariat o țeavă de gaz. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine cu o autospecială de stingere cu […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea